Actualitate

Oraşul s-a umplut de cerşetori. Primăria: clujenii generoşi sunt vinovaţi

Centrul oraşului, cartierele şi mijloacele de transport în comun sunt împânzite în ultimele luni de cerşetori de toate vârstele. Reprezentanţii Primăriei spun că poliţiştii locali îi ridică periodic de pe străzi şi îi trimit acasă.

Dacă anul trecut, prezenţa cerşetorilor era destul de rară, anul acesta, mai ales începând din primăvară nicio zonă din oraş nu este scutită de prezenţa lor. Clujenii spun că nu este normal ca într-un oraş care se doreşte Capitală Culturală Europeană şi se consideră oraş de cinci stele, poliţiştii să stea cu mâinile în sân şi să nu facă nimic în această privinţă. Tot mai mulţi clujeni, trimit sesizări către autorităţile locale cerând soluţionarea problemei. “Sunt foarte agasanţi, uneori chiar agresivi şi supărător de mulţi. În zona Pieţei Muzeului sunt foarte mulţi. Toată zona centrală e plină de ei, făcandu-şi meseria din mers. Cu siguranţă, dacă se vrea, se poate face ceva în această privinţă. Nu cred ca noi toţi avem contact cu ei, dar poliţia nu îi vede. Ce este cel mai îngrijorător e că au început să fie tot mai mulţi copii trimişi de familiile lor”, spune un clujean care semnează Filip, într-o sesizare adresată Primăriei.

O altă clujeancă spune că prima dată, în iarnă, a văzut mulţi cerşetori în zona Piaţa Unirii – Teatru, însă în ultimele luni au început să apară şi în autobuze şi troleibuze, scările blocurilor şi parcări. Unii dintre ei bat chiar la uşile apartamentelor cerând bani şi mâncare. “Cu siguranţă, cerşitul e interzis. Vă rog găsiţi măsurile corespunzătoare şi stopaţi fenomenul cât e încă uşor de stăpânit. Sunt o ruşine, o pată pe imaginea oraşului”, afirmă Ana-Maria.


Primăria cere ajutorul cetăţenilor pentru stoparea cerşetoriei

Reprezentanţii Biroului Mass-Media din cadrul Primăriei Cluj-Napoca declară că echipajele Poliţiei locale realizează activităţi de patrulare pe domeniul periodic şi intervin pentru a ridica cerşetorii de pe străzi şi din spaţiile publice, însă nu este suficient atât. “Acest fenomen însă, pentru a putea fi stopat necesită şi o componentă de implicare a cetăţenilor care pot fi de folos prin semnalarea locaţiei, în momentul în care identifică cerşetori, astfel încât Primăria să poată trimite politiştii locali punctual la intervenţie”, spun reprezentanţii Primăriei.


Clujenii sunt sfătuiţi să nu le mai dea bani

Reprezentanţii autorităţilor locale spun, într-un răspuns la o sesizare, că o altă problemă a numărului mare de cerşetori este “generozitatea şi mărinimia clujenilor, recunoscute de către aceste categorii de persoane, situaţie care face ca cerşetorii să prefere Clujul altor oraşe. Din situaţia statistică pe care o deţinem, peste 90% dintre persoanele reţinute de poliţişti pentru practicarea activităţilor de cerşetorie nu au domiciliul în Cluj-Napoca”.


Chiar dacă sunt trimişi acasă ei se întorc în Cluj cu primul tren.

Din cazurile identificate de autorităţile locale, într-o zi de cerşit, aceste persoane pot câştiga sume foarte mari, de multe ori peste 400 - 500 de lei pe zi.

Ultimele Stiri
abonare newsletter