Actualitate

Primele condamnări în dosarul fraudelor de la referendum

<p><strong><img src="documente/stories/2013/06_iunie/25/desc 06-25.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Magistraţii clujeni au dat primele condamnări în dosarul fraudelor de la referendumul din iulie 2012 privind demiterea preşedintelui Traian Băsescu. </strong></p>

 


Preşedintele Judecătoriei Cluj-Napoca, judecătorul Lucian Marian, a declarat că o instanţă de judecată a instituţiei pe care o conduce a pronunţat o sentinţă de condamnare.

“În dosar au fost trimişi în judecată mai mulţi inculpaţi şi o parte dintre ei au recunoscut. Cei care au recunoscut au fost condamnaţi, iar pentru restul se continuă judecata”, a precizat Lucian Marian, menţionând că alte informaţii va putea să ofere doar în cursul zilei de astăzi.


Potrivit unor surse judiciare, în dosarul respectiv au fost date condamnări cuprinse între 1 şi 3 ani de închisoare cu suspendare. Sentinţa nu este definitivă, ea putând fi atacată la Tribunal. Printre cei condamnaţi la câte un an de închisoare cu suspendare se numără Hoca Daniel, Hoca Marius Ioan, Hoca Petre, Hoca Alexandru, Otvos Aladar, Zoleszak Remus. Dosarul a fost întocmit anul trecut, în timpul desfăşurării referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

Bani contra voturi

Pe 5 decembrie 2012, mai multe persoane au fost trimise în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de promisiune, oferire sau dare de bani în scopul de a determina alegătorul să voteze la referendumul din 29 iulie şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.


''Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor Samson Dumitru (fiul vitreg al ministrului Apărării, Corneliu Dobriţoiu - n.red.), Nica Tudorel, Biţu Constantin Sebastian, Măgureanu Bogdan Cristian, Hanzi Nicuşor Ştefan şi Niculae Nicholas Vitto, Chiraş Gigi Daniel, Hoca Daniel, Hoca Marius, Hoca Petre'', informa, la acea dată, un comunicat de presă al PÎCCJ.

Potrivit Parchetului Curţii Supreme, în contextul organizării, la data de 29 iulie 2012, a referendumului pentru demiterea preşedintelui României, inculpatul Samson Dumitru a organizat o acţiune de mobilizare a electoratului la nivelul judeţului Cluj, în vederea exercitării dreptului la vot de către alegători, în schimbul unor foloase materiale constând în bani sau produse alimentare (mâncare şi băutură).


Omul lui Antonescu, trimis la Cluj pentru supraveghere

Samson Dumitru (foto) a fost trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de promisiune, oferire sau dare de bani, bunuri sau alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze în cadrul referendumului şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, Nica Tudorel, Biţu Constantin Sebastian, Măgureanu Bogdan Cristian, Hanzi Nicuşor Ştefan, fiecare pentru complicitate la infracţiunea de promisiune, oferire sau dare de bani, bunuri sau alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze în cadrul referendumului şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.

"Pentru a pune în aplicare această acţiune de mobilizare a electoratului, inculpatul Samson Dumitru a apelat la ceilalţi inculpaţi pe care i-a adus în acest scop din Bucureşti, precum şi la inculpatul Măgurean Bogdan Cristian (cunoscut în mediul interlop local din Cluj-Napoca), cu sprijinul cărora a contactat lideri ai unor comunităţi cu locuitori majoritari cu situaţie defavorizată (acestea fiind persoane lipsite de resurse financiare), pe care să-i capaciteze în exercitarea dreptului la vot în contra unor sume de bani. Astfel, în data de 29 iulie 2012, inculpatul Samson Dumitru le-a promis şi remis acestora suma de 14.000 lei, în vederea săvârşirii infracţiunii prev. de art. 54 alin. 1 din Legea nr. 3/2000. Totodată, în aceeaşi zi, inculpatul Samson Dumitru a oferit, prin intermediul coinculpaţilor, sume de bani (respectiv câte 50 de lei de fiecare) alegătorilor din cadrul unor comunităţi din comuna Floreşti, judeţul Cluj şi foloase materiale (mâncare şi băutură în valoare de 1.500 lei) unor comunităţi din cartierul Pata Rât în scopul de a determina alegătorii să voteze în cadrul referendumului, pe aceleaşi criterii", se arăta în comunicatul de presă respectiv.

abonare newsletter