Actualitate

De ce ar trebui să renunţăm la alimentele procesate?

<p><strong><img src="documente/stories/2013/06_iunie/15/alimente procesate.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Potrivit nutriţionistul Michael Pollan, alimentele procesate distrug bacteriile "prietenoase" din intestin care ajută organismul să lupte eficient contra infecţiilor şi a obezităţii. Acesta recomandă revenirea în dieta zilnică a alimentelor preparate în casă. </strong>


"Timp de peste un secol, oamenii s-au angajat într-un veritabil «război» împotriva bacteriilor. Folosim un întreg arsenal de antibiotice, geluri pentru spălarea mâinilor, pasteurizare şi norme alimentare pentru a distruge bacteriile şi sperăm, astfel, să evităm bolile şi moartea", afirmă Michael Pollan, relatează dailymail.co.uk.

Din punct de vedere ştiinţific, o dietă sănătoasă ar trebui să includă atât probiotice - alimente cu bacterii benefice - cât şi prebiotice - substanţe pe care bacteriile pot să le consume (precum fibre).

Probioticele se află în alimente fermentate, precum legumele murate, varza acră, brânză, iaurt, pâine, oţet, sos de soia şi bere.

Însă oamenii au luptat din greu pentru a elimina bacteriile din dietă, sterlizând hrana şi procesând-o pentru a elimina cât mai mult din conţinutul de fibre - tocmai componenta atât de apreciată de bacteriile intestinale.

Cu excepţia iaurturilor, alimentele care conţin bacterii vii au dispărut complet din farfuriile oamenilor moderni (bacteriile din varză acră, ketchup, legume murate sunt ucise prin pasteurizare).

Dieta occidentală, care conţine mulţi carbohidraţi, alimentele superprocesate şi lipsa legumelor proaspete au dus la conservarea hranei prin distrugerea bacteriilor. Astfel, bacteriile intestinale sunt private de acele substanţe care sunt bune pentru ele şi care le permit să fermenteze şi să crească.

"Marea problemă a dietei occidentale", spune Stephen O'Keefe, gastroenterolog la Universitatea Pittsburgh din Statele Unite, "constă în faptul că nu hrăneşte intestinul, ci doar partea superioară a tractului gastrointestinal. Toate alimentele sunt procesate pentru a fi absorbite imediat, nelăsând nimic pentru partea inferioară a tractului. Această dietă a eliminat acel element cheie pentru sănătate, fermentarea din intestinul gros".

Lipsa de fibre din dieta occidentală înfometează într-adevăr intestinul şi rezidenţii săi microbieni.

Oamenii de ştiinţă sunt tot mai convinşi că multitudinea de afecţiuni intestinale care au devenit comune în rândul oamenilor care au adoptat dieta occidentală sunt cauzate de acest dezechilibru.

Oamenii care au adoptat dieta occidentală au început să dezvolte o rată foarte mare de boli precum maladii cardiace, accident vascular cerebral, obezitate, cancer şi diabet de tipul 2.

abonare newsletter