Actualitate

Tumoare malignă extrem de rară, extirpată cu succes la Cluj

<p><strong><img src="documente/stories/2013/06_iunie/12/07-operatie.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />După patru ore petrecute în sala de operaţii, medicii Institutului de Urologie Cluj au încheiat cu succes intervenţia chirurgicală de extirpare a unei tumori maligne extrem de rare, de patru cazuri la un milion de locuitori, potrivit Mediafax.ro. </strong></p>

 


Potrivit şefului ICUTR Cluj, Mihai Lucan, operaţia a fost făcută unui bărbat de 65 de ani, în fază terminală, doctorii fiind însă nevoiţi să-i scoată pacientului şi o bucată din rinichiul drept. De asemena, în timpul operaţiei a fost necesară şi scoaterea unei mari părţi din vena cavă, afectată de tumoare iar aceasta nu a putut fi înlocuită.

"Operaţia a reuşit, pacientul rămâne intubat, sub observaţie. A fost o intervenţie extraordinar de grea, iar din cauza tumorii extinse am fost nevoiţi să scoatem o parte din rinichiul drept al pacientului. Am scos şi o porţiune mare din vena cavă, dar nu am putut să o înlocuim, astfel că am găsit o soluţie colaterală pentru porţiunea scoasă, în vederea bunei funcţionări, în continuare, a organismului. Am reuşit să scoatem şi tumoarea", a spus Lucan.


Operaţia de extirpare a tumorii a durat circa patru ore.

abonare newsletter