Actualitate

MAŞINA LOW-COST FĂRĂ ŞOFER, proiectul cu care IONUŢ BUDIŞTEANU a câştigat marele premiu la concursul de cercetare Intel ISEF din SUA

<p><strong><img src="documente/stories/2013/05_mai/18/ionut-budisteanu-facebook.jpg" border="0" alt="facebook.com" width="457" height="257" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Românul Ionuţ Budişteanu, în vârstă de 19 ani, din Râmnicu Vâlcea, a câştigat marele premiu, în valoare de 75.000 de dolari, la concursul Intel International Science and Engineering Fair (Intel ISEF), ce a avut loc la Phoenix, în SUA, potrivit unui comunicat al organizatorilor.

Budişteanu şi-a adjudecat locul I în concurs pentru crearea unui model viabil de maşină low-cost fără şofer.


Elevul în clasa a XII-a a spus că subiectul cercetării sale este legat de o problemă globală importantă. În 2004, accidentele rutiere au cauzat 2,5 milioane de decese în întreaga lume, pentru 87 la sută dintre coliziuni fiind responsabile erori de conducere. Modelul creat de Budişteanu, folosind inteligenţa artificială, poate detecta neregularităţile drumului şi poziţia maşinii în timp real şi nu ar costa decât 4.000 de dolari, dacă ar fi pe piaţă.

Budişteanu, care nu se află la prima participare în acest concurs prestigios, a primit premiul cel mare Gordon E. Moore în valoare de 75.000 de dolari, numit astfel în memoria cofondatorului Intel.


Românul s-a clasat pe locul I şi la categoria sa de participare, Inginerie (I-SWEEEP).

Ministrul Educaţiei Remus Pricopie l-a felicitat pe Budişteanu pentru cele două distincţii obţinute, pe pagina sa de Facebook. "Îl felicit pentru munca depusă şi pentru acest premiu, care reprezintă o mare realizare. Îl merită cu prisosinţă. De asemenea, îi mulţumesc lui Ionuţ, precum şi tuturor românilor care performează peste tot în lume, pentru promovarea extraordinară pe care o fac României", scrie ministrul pe reţeaua de socializare.


În liceu, Ionuţ Budişteanu s-a remarcat an de an prin participarea şi premiile obţinute la competiţii interne şi internaţionale de profil.

abonare newsletter