Actualitate

O loţiune pentru îngrijirea pielii a fost RETRASĂ din magazinele clujene. În Bihor 25 de oameni au MURIT după ce au folosit-o

<p><strong><img src="documente/stories/2013/05_mai/15/femeie-lotiune de corp.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Protecţia Consumatorilor Cluj a descoperit alcool metilic în componenţa unui produs de îngrijire a pielii. Potrivit reprezentanţilor OPC Cluj, în judeţul Bihor, în cursul anului 2013, au fost semnalate 25 cazuri de decese în urma consumului produsului (eventual în combinaţie cu alte produse similare). </strong></p>

“Instituţia noastră a fost sesizată despre existenţa în reţeaua de comercializare a produsului Alcofarm - loţiune pentru îngrijirea epidermei cu efect antiseptic - care, potrivit buletinului de analiză, conţine alcool metilic, componentă nemenţionată pe eticheta produsului. Astfel, în baza buletinului de analiză efectuat de Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Cluj, produsul este considerat a fi neconform, motiv pentru care se dispune retragerea de la comercializare a loturilor nr 234/01.07.2011 si 235/02.07.2011. Mai mult, în cazul identificării unor alte loturi, se va proceda la prelevarea de probe şi analizarea acestora în Laboratorul Direcţiei de Sănătate Publică Cluj, respectiv pentru proprietatile organoleptice şi parametrii fizico-chimici”, au precizat reprezentanţii Protecţiei Consumatorului Cluj.


Analizele DSP Cluj au confirmat faptul că în Alcofarm se găsea o concentrație a alcoolului metilic de peste 60.000 grame/hectolitru, în condiţiile în care, potrivit normelor în vigoare, această substanță nu ar trebui să fie prezentă deloc în compoziția unui produs utilizat în cosmetică.

„Problemele majore care sunt confirmate de rezultatul analizei sunt faptul că produsul nu avea inscripționat pe etichetă substanțele componente și faptul că niciun produs cosmetic comercializat nu trebuie sa conțină alcool metilic”, se precizează într-o informare transmisă miercuri de OPC Cluj.


Autoritățile sanitare clujene au transmis deja Ministerului Sănătății situația și au cerut luarea unor măsuri precum inițierea de controale mixte la agenți economici (depozite, distribuitori, unităţi de desfacere).

abonare newsletter