Actualitate

Cel puţin 18 morţi şi 36 de răniţi în urma exploziei unui camion-cisternă, în Mexic

<p><strong>Explozia unui camion-cisternă, produsă marţi dimineaţa, în apropiere de Mexico, s-a soldat cu cel puţin 18 morţi şi 36 de răniţi, potrivit unui nou bilanţ întocmit de autorităţile locale.

"Bilanţul actualizat al accidentului de la Ecatepec este de 18 pesoane ucise şi 36 rănite", a anunţat pe contul său de Twitter Salvador Neme, secretarul pentru Securitate Urbană din statul Mexico (centrul Mexicului), unde s-a produs accidentul. Anterior, s-a anunţat un bilanţ de cel puţin nouă morţi şi 13 răniţi.


Potrivit informaţiilor furnizate de Neme, cel puţin 15 vehicule au fost afectate şi 20 de imobile prezintă diverse distrugeri.

Accidentul s-a produs dimineaţa, în jurul orei locale 05.30 (13.30, ora României), pe o autostradă ce asigură legătura între Mexico şi Pachuca, un oraş din statul Hidalgo (centru), în municipalitatea Ecatepec.


În aparenţă, accidentul a fost provocat de desprinderea din suport a cisternei care conţinea gaz a unui camion, cauzând o explozie.

Potrivit presei, unda de şoc a fost resimţită până la 500 de metri în împrejurimi. Echipaje de pompieri, poliţişti, militari şi salvatori se află la faţa locului.


În imaginile transmise de televiziune, se pot vedea case în ruină. Printre rămăşiţele carbonizate se disting doar căştile galbene ale pompierilor.

Ultimele Stiri
abonare newsletter