Actualitate

Clujenii sunt chemaţi astăzi la Calea Crucii, în centrul oraşului

<p><strong><img src="documente/stories/2013/05_mai/01/cruce.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Greco-catolicii organizează şi anul acesta , cu începere de la ora 16.30, procesiunea Calea Crucii pe traseul Piaţa Unirii – Catedrala Schimbarea la Faţă. Mai mulţi tineri vor interpreta rolul lui Isus şi al soldaţilor romani.

„Ceilalţi participanţi, prin prezenţa lor reprezentând pe toţi creştinii care şi azi trebuie să-l urmeze pe Isus purtând fiecare crucea personală şi oferindu-o Lui, fiind conştienţi că acum 2000 de ani, pe cruce a luat deja păcatele şi suferinţele noastre, ne-a deschis raiul şi ne învită să intrăm şi noi”, au declarat reprezentanţii Episcopiei Române Unită, Greco-Catolică, de Cluj-Gherla.


Pe traseu, se vor intona cântări specifice evenimentului, iar apoi în Catedrală vor fi lecturi din Sfânta Scriptură pentru fiecare staţiune şi rugăciuni.

La această procesiune sunt invitaţi membri ai familiilor, asociaţiilor, fundaţiilor, congregaţiilor, parohiilor din Cluj şi toţi cei care doresc. „Scopul evenimentului este de a conştientiza familiile, trecătorii grăbiţi şi preocupaţi de problemele zilnice, asupra adevărului istoric al existenţei lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel care, pe drumul Calvarului a purtat crucea fiecărui om, dintotdeauna şi de pretutindeni, pentru a-i dobândi mântuirea”, au mai spus organizatorii.

Ultimele Stiri
abonare newsletter