Actualitate

Şase politicieni sunt acuzaţi de ANI de conflict de interese

<p><strong><img src="documente/stories/2013/04_aprilie/24/varujan_vosganian.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea cercetării europarlamentarului PDL Theodor Stolojan pentru fals în declaraţii, deoarece acesta nu trecut în declaraţiile de avere şi de interese completate în 2012 acţiunile deţinute la Transgaz Mediaş. </strong></p>

"În urma evaluărilor efectuate, s-a constatat existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii de către Theodor Dumitru Stolojan, întrucât nu a menţionat în declaraţiile de avere şi de interese, completate la data de 25 mai 2012, acţiunile deţinute la Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz SA Mediaş, a căror valoare la data completării declaraţiilor era de aproximativ 94.000 euro, încălcând astfel prevederile art. 292 din Codul Penal al României", se arată într-un comunicat al ANI remis miercuri Agerpres.


Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, se află în stare de incompatibilitate

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a fost declarat în stare de incompatibilitate de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), deoarece deţine simultan funcţia de primar al Sibiului şi reprezentant al municipalităţii în Adunarea Generală a Acţionarilor în cadrul a două societăţi comerciale.

"În urma evaluărilor efectuate, s-a constatat faptul că Iohannis Klaus-Werner se află în stare de incompatibilitate, întrucât deţine, simultan, atât funcţia de primar al municipiului Sibiu, cât şi calitatea de reprezentant al municipiului Sibiu în Adunarea Generală a Acţionarilor în cadrul SC Apă Canal SA Sibiu şi SC Pieţe SA", se arată într-un comunicat al ANI.


Marian Vanghelie nu poate justifica suma de 180.000 euro

Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe semnificative, în cuantum de 787.246 lei (aproximativ 180.300 euro), între averea dobândită şi veniturile realizate de primarul sectorului 5, social-democratul Marian Vanghelie.

Potrivit unui comunicat al ANI, în urma evaluărilor efectuate, s-a constatat o diferenţă de 787.246 lei între averea dobândită şi veniturile realizate împreună cu familia, în perioada 2008 - 2011, de către Marian Vanghelie.


Agentia Naţională de Integritate susţine că în perioada evaluată, 2008-2011, Vanghelie a realizat venituri salariale în cuantum de 253.199 lei iar modificările patrimoniale intervenite în aceeaşi perioadă au fost în cuantum de 1.040.445 lei, rezultând o diferenţă nejustificată de 787.246 lei.

ANI precizează că l-a înştiinţat pe Marian Vanghelie despre declanşarea procedurii de evaluare, însă acesta nu a depus la dosar un punct de vedere.


Deputatul PDL Florin Popescu, acuzat de conflict de interese

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti în vederea cercetării lui Florin Aurelian Popescu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, în prezent deputat PDL, pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese.

ANI informează miercuri că, în urma evaluărilor efectuate, a constatat existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea infracţiunii de conflict de interese de către Florin Popescu, întrucât, în calitate de preşedinte al CJ Dâmboviţa, a semnat un contract de proiectare şi execuţie a unei lucrări precum şi şapte acte adiţionale la contractul respectiv, încheiate între CJ Dâmboviţa şi SC Procor SA.


Potrivit ANI, Florin Popescu a deţinut calitatea de asociat la SC Procor SA, până în luna iunie 2008, iar beneficiul patrimonial obţinut este de 1.003.509 lei (aproximativ 228.070 euro).

Preşedintele CJ Braşov, Aristotel Căncescu, declarat incompatibil de inspectorii de integritate

Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, liberalul Aristotel Căncescu, a fost declarat în stare de incompatibilitate de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI), deoarece a deţinut simultan şi calitatea de reprezentant în AGA a unei societăţi comerciale.

Potrivit unui comunicat al ANI, Aristotel Căncescu se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 29 mai 2009, întrucât deţine atât funcţia de preşedinte al CJ Braşov, cât şi calitatea de reprezentant al judeţului Braşov în Adunarea Generală a Acţionarilor în cadrul SC Apă Canal SA Sibiu.

Preşedintele CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, declarat incompatibil

Agenţia Naţională de Integritate a stabilit că preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu (PSD), s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada iunie 2008 - martie 2009.

Potrivit ANI, Nicuşor Constantinescu s-a aflat în stare de incompatibilitate în intervalul 20 iunie 2008 - 23 martie 2009, întrucât a deţinut simultan atât funcţia de preşedinte al CJ Constanţa, cât şi calitatea de reprezentant al judeţului Constanţa în Adunarea Generală a Acţionarilor în cadrul SC RAJA SA Constanţa.

abonare newsletter