Actualitate

UBB inaugurează două centre noi pentru studenți

<p><strong>Luni, 22 aprilie 2013, la ora 13:00, Universitatea Babeş-Bolyai inaugurează două centre noi: Biroul pentru Studenţii cu Dizabilităţi (BSD) şi Centrul de Consiliere Student Expert (CCSE), pe str. B.P. Haşdeu, nr. 45, Cămin 3, parter.

Biroul pentru Studenţii cu Dizabilităţi facilitează şi sprijină includerea studenţilor cu nevoi diverse de învăţare în viaţa universităţii. Acesta oferă sprijin specializat individualizat sau în grup studenţilor cu dizabilităţi, în baza unei solicitări scrise sau telefonice (0744914821) , în funcţie de nevoile şi preferinţele studentei/studentului în situaţii de tipul: dificultăţi temporare sau permanente în adaptarea la viaţa universitară, dificultăţi în accesul la procesul de predare-învăţare-evaluare, obstacole în accesul fizic la clădiri şi spaţii ale Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj Napoca etc.


Echipa BSD este formată din: coordonator, psihopedagog şi suport administrativ. Serviciile oferite sunt confidenţiale. Echipa se obligă să menţină confidenţialitatea cu privire la datele personale, tipul solicitării şi sprijinul oferit studenţilor cu dizabilităţi.

 


Centrul de Consiliere Student Expert oferă servicii de optimizare personală, consiliere psihologică (individuală și de grup), asistenţă psihoeducațională, consiliere vocațională. De asemenea, acesta urmăreşte: facilitarea adaptării studenţilor la particularităţile mediului academic; oferirea de suport psihoeducaţional studenților pentru depăşirea dificultăţilor academice; oferirea de consultanţă pentru identificarea şi valorificarea oportunităţilor de dezvoltare personală și profesională; colaborare cu organizaţii naţionale şi internaţionale care au obiective comune cu cele ale CCSE.

 

abonare newsletter