Actualitate

PROTEST faţă de alegerea lui Maduro la preşedinţia Venezuelei: Mii de persoane au invadat străzile din Caracas strigând: "Fraude, fraude!"

<p><strong><img src="documente/stories/2013/04_aprilie/13/caracas.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Mii de susţinători ai opoziţiei au invadat, luni seara, străzile din Caracas pentru a protesta faţă de proclamarea lui Nicolas Maduro drept preşedinte, în urma unor alegeri contestate de adversarul său Hernique Capriles.

La apelul lui Capriles, care cere o nouă numărare a buletinelor de vot, majoritatea manifestanţilor au protestat în mai multe cartiere din capitală, unii agitând tigăi, alţii dând foc coşurilor de gunoi sau pneurilor.


În câteva zone din capitală, poliţiştii au folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa manifestanţii, a constatat AFP.

În faţa noilor manifestaţii convocate pentru marţi şi miercuri în faţa birourilor regionale ale Consiliului Naţional Electoral (CNE), Maduro a reacţionat ferm făcând apel la mobilizare "în toată ţara".


"Cer poporului să se lupte în pace", a anunţat el de la palatul prezidenţial Miraflores, calificând drept "capricii burgheze" cererea liderului opoziţiei.

Maduro, în vârstă de 50 de ani, succesor al preşedintelui Hugo Chavez care a decedat la 5 martie, a fost creditat oficial cu 50,75 la sută din voturi, faţă de 48,97 la sută Capriles.


Proclamat preşedinte în cursul după-amiezii, şeful statului proaspăt ales a promis, cu mâna pe inimă, să "menţină în totalitate moştenirea sa pentru apărarea săracilor şi a independenţei", în cadrul unei ceremonii solemne organizate la sediul autorităţii electorale din Caracas.

Misiunea observatorilor trimişi de Uniunea Naţiunilor Sud-Americane (UNASUR) în Venezuela a cerut "respectarea rezultatelor" anunţate de CNE, "singura autoritate competentă" în domeniul electoral.


"Este o situaţie foarte delicată. Marja este atât de strânsă într-o ţară care este extrem de divizată, încât va fi dificil de condus din punct de vedere politic. Este clar divizată în două", a declarat pentru AFP politologul Ignacio Avalos.

În acest context, noul preşedinte se poate teme de convocarea unui referendum de revocare în trei ani. Este suficient ca opozanţii lui să reunească 20 la sută din electorat pe o moţiune de neîncredere pentru a putea organiza acest vot.


 

Ultimele Stiri
abonare newsletter