Actualitate

Protest la Jucu împotriva şefului de post: "Vrem protecţie, nu detenţie"!

<p><strong>Aproximativ 30 de persoane s-au adunat, miercuri, în faţa sediului Poliţiei din Jucu pentru a manifesta faţă de abuzurile făcute de şeful de post Daniel Bucur. </strong></p>

Oamenii îl acuză pe acesta că ar fi făcut mai multe dosare "la comandă" şi, astfel, copiii lor ar fi ajuns la închisoare pe nedrept. "Jos călăul", "Jos şeful de post" sunt doar câteva dintre scandările protestatarilor, care au afişat şi o pancartă pe care e scris "Vrem protecţie, nu detenţie, cerem schimbarea şefului de post din Jucu, Bucur Daniel".


În replică, conducerea IPJ Cluj a emis un comunicat de presă în care precizează că acuzaţiile sunt nefondate.

„În urma verificărilor efectuate de structurile specialitate din cadrul inspectoratului cu privire la aspectele semnalate, respectiv faptul că persoanele în cauză acuză modul exigent în care poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Jucu soluţionează dosarele penale, a reieşit faptul că acestea sunt nefondate. Activitatea poliţiştilor se desfăşoară conform procedurilor legale şi dispoziţiilor de linie în vigoare. Facem precizarea că, persoanele respective sunt fie cercetate şi condamnate pentru diferite infracţiuni cu violenţă (tâlhărie, ultraj contra bunelor, moravuri şi tulburarea liniştii publice), fie rude sau prieteni ale acestora. Conform prevederilor legale în vigoare, activitatea de urmărire penală efectuată de organele de poliţie se desfăşoară sub îndrumarea şi coordonarea procurorului din cadrul unităţii de parchet competente. Astfel, petenţii au posibilitatea de a se adresa parchetului atunci când consideră că poliţiştii au comis abuzuri în cercetarea lor”, a declarat Anca Sidonia Bolba, purtător de cuvânt la IPJ Cluj

abonare newsletter