Actualitate

Conducerea UBB a discutat cu tinerii care au ocupat sala Nicolae Iorga din clădirea centrală a Universităţii

<p><strong>Conducerea Universiăţii Babeş-Bolyai a participat la discuţiile cu tinerii care au ocupat sala Nicolae Iorga din clădirea centrală a UBB pentru a cunoaşte dorinţele acestora. Unul dintre reprezentanţii conducerii UBB a rămas la dezbateri până la ora 23:00, încercând să transmită un mesaj de înţelegere şi deschidere din partea UBB faţă de problemele pe care studenţii sau membrii comunităţii academice vor să le supună discuţiei. </strong>

„Faptul că la această manifestare participă atât alumni cât şi persoane din afara Universităţii pune în evidenţă rolul pe care îl are UBB în găsirea de soluţii asupra unor probleme cu care se confruntă comunitatea, rol asumat încă de la început de noua conducere UBB. Discuţiile s-au desfăşurat într-un climat de bună-înţelegere şi nu au existat incidente, urmând ca dialogul să continue până la soluţionarea dorinţelor grupului de tineri. Conducerea UBB consideră dialogul deschis şi înţelegerea ca fiind principalele instrumente de negociere în soluţionarea acestei situaţii. Mai mult decât atât, reprezentanţii UBB şi-au manifestat interesul de a organiza întâlniri regulate pentru a dezbate nemulţumirile studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor săi”, se arată într-un comunicat de presă al UBB.

Pe parcursul dezbaterilor au fost aduse în discuţie mai multe probleme cu care se confruntă întreg sistemul universitar: fonduri alocate burselor, sursele de finanţare externe, acordarea de reduceri pentru transportul feroviar etc. Găsirea soluţiilor pentru aceste probleme este de competenţa altor foruri, UBB fiind nevoită să aplice legile şi regulamentele în vigoare.

„Conducerea UBB va continua discuţiile încercând să găsească soluţii pentru derularea în condiţii de normalitate a cursurilor programate în sala Nicolae Iorga, din cladirea centrală”, mai precizează reprezentanţii UBB.


Citeşte şi:


VIDEO: Ocuparea UBB continuă

VIDEO: UBB, stat poliţienesc: Zeci de tineri nu au fost lăsaţi să intre în universitate la o proiecţie de film


UPDATE: O sală a Universităţii Babeş-Bolyai ocupată de studenţi, pe termen NELIMITAT. Poliţia a intervenit!


abonare newsletter