Actualitate

Mircea Duşa: Parteneriatul dintre România şi SUA privind scutul antirachetă merge înainte

<p><strong>Parteneriatul între România şi Statele Unite ale Americii privind scutul antirachetă de la Deveselu merge înainte, a declarat, sâmbătă pentru AGERPRES ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa.

''Nu ştiu de unde s-a înţeles, am văzut unele dezbateri în presă, că programul şi parteneriatul între România şi Statele Unite privind Deveselu vor suferi modificări. Parteneriatul nostru pe programul scutului antirachetă merge în continuare'', a punctat ministrul.

Duşa a subliniat că atunci când un stat membru NATO îşi schimbă unele opţiuni sau strategii, consultă întotdeauna partenerii, lucru făcut de către Pentagon, vineri.

Totodată el a arătat că secretarul de stat al Apărării, Chuck Hagel, a făcut precizări, vineri, referitoare la regândirea strategiei SUA în domeniul scutului antirachetă având în vedere situaţia creată în Coreea şi amplasarea pe coastele Americii a unui număr mai mare de interceptori.

''De asemenea, a făcut precizarea (n.r. Chuck Hagel) că programul în Europa şi mai ales programul legat de România şi Polonia va continua conform planificării iniţiale şi că elementele scutului antirachetă vor deveni operaţionale, aşa cum s-a stabilit de fapt în documentele de parteneriat pe care le avem cu Statele Unite - încep anul acesta şi se finalizează în anul 2015, faza a doua. Şi sigur, legat de Polonia, faza a treia, ei sunt într-o altă etapă de amplasare a interceptorilor, cu finalizare şi devenind operaţional în anul 2018'', a adăugat Duşa.



Citește și:


Associated Press: SUA renunţă la o parte esenţială a scutului său antirachetă din Europa


 

Ultimele Stiri
abonare newsletter