Actualitate

Cel puţin 100 de maşini implicate într-un accident în lanţ în Germania

<p><strong>Cel puţin 100 de maşini au fost implicate, marţi la prânz, într-o coliziune în lanţ pe o autostradă în vestul Germaniei, pe fondul ninsorii intense, informează Xinhua şi The Local. Câteva zeci de persoane au fost rănite, dintre care unele grav, potrivit primelor informaţii ale poliţiei. </strong></p>

Accidentul s-a produs pe autostrada A45, în apropiere de Munzenberg /landul Hessa/. Şoseaua a fost complet închisă pe ambele sensuri, pentru derularea operaţiunilor de salvare.


Potrivit informaţiilor iniţiale, între maşinile implicate în coliziune se află şi câteva tiruri.

Zăpada şi gheaţa din primele zile ale primăverii calendaristice au provocat deja mai multe accidente pe şoselele din Germania. Luni, patru persoane au fost rănite într-o altă coliziune în lanţ în Rhenania de nord-Westfalia, unde într-un alt accident o femeie a pierdut controlul volanului şi s-a izbit de un copac, ajungând la spital împreună cu fiul ei cu care se afla în maşină.


Mai devreme marţi, în estul Germaniei, 30 de copii au fost răniţi în urma ciocnirii dintre un autobuz şcolar care transporta 55 de elevi şi un autoturism. Cei doi ocupanţi ai acestuia din urmă au decedat în accidentul survenit lângă un sat din Saxonia Anhalt.

Ultimele Stiri
abonare newsletter