Actualitate

Ţurcanu (ANSVSA): laptele presupus a fi contaminat nu a ajuns la raft

<p><strong><img src="documente/stories/2013/03_martie/11/mihai-turcanu.jpg" border="0" width="450" height="257" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Rezultatele celor 1.076 de probe de lapte prelevate de inspectorii sanitari-veterinari vor fi gata în aproximativ două zile în condiţiile în care laboratoarele Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor sunt suprapopulate iar laptele presupus a fi contaminat nu a ajuns la raft, a declarat, luni, preşedintele instituţiei, Mihai Ţurcanu, potrivit unui post privat de televiziune.

Inspectorii sanitari-veterinari suspectează depăşiri ale limitelor admise pentru aflatoxina M1 pentru loturi de lapte care provin de la 3 ferme de vaci de lapte şi de la două unităţi de prelucrare a laptelui.


'În perioada 7-8 martie 2013, au fost efectuate controale tematice la nivel naţional în domeniile producţiei, colectării, procesării şi comercializării laptelui crud. Au fost verificate unităţile din sectorul laptelui şi au fost prelevate 1.076 de probe de lapte crud şi lapte pasteurizat, destinat comercializării directe către consumatorul final, precum şi probe de lapte destinat procesării ulterioare, în vederea obţinerii produselor lactate. Conform datelor centralizate la nivelul ANSVSA, au fost analizate, până la acest moment, 543 de probe. La 5 dintre aceste probe există suspiciunea depăşirii limitelor admise pentru aflatoxină şi, conform procedurilor, au fost transmise probele către Laboratorul Naţional de Referinţă din cadrul Institutului de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară pentru confirmare. Probele în care se suspicionează depăşiri ale limitelor admise pentru aflatoxina M1 provin de la 3 ferme de vaci de lapte şi de la 2 unităţi de prelucrare a laptelui', se menţionează în comunicatul citat.

Potrivit ANSVSA, loturile de lapte suspectate sunt sechestrate până la sosirea buletinelor de analiză de confirmare, urmând după caz să fie iniţiată alerta prin SRAFF, iar loturile respective să fie distruse în cazul unor buletine pozitive sau să se ridice sechestrul, fiind declarate libere pentru comercializare, în cazul buletinelor negative.

Şeful ANSVSA a menţionat că laptele suspectat a fi contaminat nu a ajuns la raft. 'Consumatorul trebuie să fie foarte sigur pe produsele pe care le consumă, pentru că ANSVSA îşi face treaba şi identifică toate neconformităţile de pe piaţă', a precizat Ţurcanu.

'Într-o fabrică sunt aproximativ 50 de tone şi în altă fabrică 30 de tone sechestrate şi inspectorii noştri acum verifică trasabilitatea, să vedem de unde provine acel lapte. Fermele sunt unităţi mici, ferme care produc aproximativ 2.000 de litri', a mai spus Mihai Ţurcanu.

El a menţionat că există posibilitatea să mai existe probleme şi în alte ferme în condiţiile în care nu au fost analizate decât jumătate din probele recoltate.

Pe de altă parte, preşedintele Autorităţii Sanitară Veterinară a arătat că în Gorj a fost retrasă de la comercializare o cantitate mică de brânză.


Citeşte şi:


ALERTĂ ALIMENTARĂ: LAPTE cu aflatoxină, RETRAS de pe piaţa din România

13.000 de litri de lapte provenind de la un fermier român, depistarea cu aflatoxină


Loturi de lapte suspectate că depăşesc limitele admise pentru aflatoxină



 

Ultimele Stiri
abonare newsletter