Actualitate

Persoana care s-a aruncat în faţa metroului a MURIT

<p><strong>Persoana care s-a aruncat în faţa metroului la staţia Costin Georgian, o femeie în vârstă de aproximativ 45 de ani, a murit, trupul acesteia fiind prins sub garnitura de tren, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti, Daniel Vasile.

"Persoana este secţionată, iar la faţa locului s-au deplasat echipe ale ISU pregătite pentru descarcerare grea, în cazul în care va fi nevoie ca garnitura să fie ridicată", a declarat Daniel Vasile.


Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Bucureşti, victima este femeie şi are aproximativ 45 de ani.

La staţia de metrou Costin Georgian au fost trimise două echipaje de prim ajutor şi un echipaj de descarcerare, a precizat Daniel Vasile.


Circulaţia a fost oprită pe linia unde s-a produs accidentul, pe sensul dinspre Republica spre Dristor II, şi se desfăşoară normal în celălalt sens.


 

abonare newsletter