Actualitate

VEZI cine şi de ce îi cere lui Boc să nu mai cumpere autobuze electrice

<p><strong><img src="documente/stories/2013/03_martie/11/troleu.jpg" border="0" width="450" height="257" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Un ONG care promovează sistemul de transport urban ecologic cere Primăriei Cluj-Napoca să renunţe la cumpărarea de autobuze electrice deoarece sunt zgomotoase, grele, lente şi costisitoare. </strong></p>

 


Asociaţia TRANSIRA, un ONG care are ca scop promovarea şi implementarea conceptului de transport urban durabil, militând pentru introducerea, păstrarea sau dezvoltarea sistemelor de transport ecologic îi cere primarului Emil Boc să nu mai achiziţioneze autobuze electrice deoarece „tehnologia autobuzelor electrice este încă în fază incipientă, acestea fiind testate în puţine oraşe de pe mapamond. În Shanghai, de exemplu, s-a implementat acest sistem, acum renunţându-se treptat la el”.

Silviu Sîntea, preşedintele TRANSIRA afirmă că oraşele elveţiene care au testat astfel de autobuze (Zurich, Geneva, Lucerna, Biel/Bienne, Neuchatel) le-au respins deoarece sunt zgomotoase, grele, lente, costisitoare şi cu durată de viaţă scăzută. În schimbul autobuzelor electrice, Primăria Cluj-Napoca ar trebui să extindă reţeaua de troleibuze şi tramvaie. „Deşi au fost achiziţionate mijloace de transport noi, e nevoie de mult mai multe, mai ales de troleibuze. Nu cred că nu s-a remarcat şi insuficienţa capacităţii de transport pe traseele cu grad de utilizare ridicat (6 şi 25), unde este nevoie de mai multe troleibuze articulate. Aşadar 5 autobuze electrice, pe lângă dezavantajele enumerate anterior, nu rezolvă problema strigentă a necesităţii parcului de autobuze şi troleibuze. De fapt, Primăria s-a angajat că va utiliza fondurile elveţiene pt. achiziţionarea de troleibuze, nu de autobuze electrice”, adaugă Silviu Sîntea.


Clujenii să ia exemplu de la elveţieni pentru extinderea liniilor de troleibuz

Potrivit reprezentanţilor ONG-ului, clujenii ar trebui să experienţa elveţienilor în ceea ce priveşte implementarea reţelelor de troleibuze şi a construirii caroseriilor pentru troleibuze (inclusiv inovatoarele troleibuze dublu-articulate. „Astfel, ar putea fi puse în practică proiectele de extindere a reţelei de troleibuz, de care se vorbeşte de ani de zile: în cartierul Gheorgheni (str. Constantin Brâncuşi, str. Liviu Rebreanu, Calea Floreşti –cu prelungire în comuna Floreşti, realizarea traseului Gară - Zona industrială Est – Aeroport, etc). De asemenea, considerăm că este nevoie de tehnologie nouă (macaze şi încrucişari de mare viteză, mai ales în Piaţa Avram Iancu), macazele existente folosind tehnologia anilor ’60”, explică Silviu Sîntea.


Citeşte şi:


Clujul ar putea avea AUTOBUZE ELECTRICE din acest an


Ultimele Stiri
abonare newsletter