Actualitate

Foştii angajaţi de la Mechel Câmpia Turzii, în cea de-a doua săptămână de proteste

<p><strong><img src="documente/stories/2013/03_martie/11/05-mechel_ft 19.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Peste 50 de foşti angajaţi ai Mechel Câmpia Turzii au reluat protestele, luni dimineaţă, în faţa combinatului, cerând plata salariilor compensatorii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Protestatarii s-au adunat, luni, în jurul orei 9.00, în faţa combinatului Mechel Câmpia Turzii, având pancarte pe care scrie "No job, no money, no problem?", "Fără bani, fără viitor, trăim din mila lor".


Ei fluieră şi scandează "Pe Valea Arieşului, ca pe Valea Jiului" şi "Vrem banii noştri, nu faceţi pe proştii".

Fostul lider de sindicat de la Laminorul 2 Dorin Vâţă a declarat, luni corespondentului MEDIAFAX că speră ca la protest să fie prezenţi măcar jumătate din cei peste 700 de disponibilizaţi de la Mechel Câmpia Turzii.


"Sper să ne strângem începând de azi, în fiecare zi, până vineri, măcar 300 – 400 de foşti angajaţi, să venim jumătate dacă nu toţi cei care am fost disponibilizaţi. Vrem banii noştri la care avem dreptul, cele trei plăţi compensatorii, nu dorim altceva”, a spus Vâţă.

Protestul este autorizat între orele 9.00 – 12.00.


Angajaţii disponibilizaţi de la Mechel Câmpia Turzii au protestat şi pe parcursul săptămânii trecute faţă de neacordarea salariilor compensatorii.

Oamenii au decis să reia protestele şi în această săptămână după ce conducerea Mechel Câmpia Turzii a propus plata eşalonată pe trei luni a salariilor compensatorii şi ca foştii angajaţi să taie utilaje casate pentru a le vinde la fier vechi pentru banii aferenţi acelor plăţi, disponibilizaţii fiind nemulţumiţi de această soluţie.

Ultimele Stiri
abonare newsletter