Actualitate

Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Hugo Chavez a fost depus la Academia Militară. Sute de mii de oameni au însoţit cortegiul funerar

<p><strong><img src="documente/stories/2013/03_martie/07/s1.jpg" border="0" alt="Sursa foto: http://www.reuters.com" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Sicriul cu trupul neînsufleţit al preşedintelui venezuelean Hugo Chavez a fost depus şi deschis, miercuri, la Academia Militară din Caracas, unde a fost realizată o capelă până la funeraliile sale prevăzute pentru vineri.

Sicriul va rămâne deschis în salonul de onoare din incinta militară, unde se aflau numeroase personalităţi, între care preşedintele interimar Nicolas Maduro, precum şi preşedinţii Argentinei, Uruguayului şi Boliviei. Escortat de rudele lui Chavez, de membri ai Guvernului şi de sute de mii de simpatizanţi, sicriul a intrat miercuri după-amiază pe uşile academiei militare, după un parcurs de şapte ore pe străzile capitalei. În aplauzele mulţimii care striga "Viva Chavez", soldaţii au scos din cortegiul funerar sicriul, purtat pe umeri de mai mulţi colaboratori, după care au intrat, în onoruri militare, în clădire. Capela funerară a fost amplasată în Academia Militară unde s-a născut vocaţia politică a lui Hugo Chavez, fost ofiţer, liderul stângii latino-americane, aflat la conducerea Venezuelei de 14 ani.


Venezuelenii vor putea merge la capelă pentru a-i aduce un ultim omagiu liderului lor charismatic, decedat la vârsta de 58 de ani din cauza cancerului, înaintea funeraliilor de vineri, la care vor participa numeroşi lideri străini.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter