Actualitate

TRAFICANTĂ DE MINORI, trimisă în judecată. Vezi cât timp riscă să stea după gratii!

<p><strong><img src="documente/stories/2013/03_martie/04/femeie-catuse.jpg" border="0" width="450" height="257" style="float: left; margin: 2px 5px;" />O traficantă de minori, ce a exploatat sexual o fată de 16 ani, a fost cercetată şi trimisă în judecată de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Oradea, sub coordonarea procurorilor DIICOT - Serviciul Teritorial Oradea.</strong>

Potrivit comunicatului IPJ Bihor, femeia din Oradea, în vârstă de 45 de ani, este suspectată că în primăvara anului 2012 ar fi racolat o tânără de 16 ani din Oradea, ar fi găzduit-o şi obligat-o să întreţină raporturi sexuale cu diferiţi bărbaţi, atât în Oradea, în diverse localităţi din judeţul Bihor, cât şi în judeţul Cluj.

Întâlnirile cu clienţii se consumau în garsonierele, apartamentele sau autoturismele acestora, iar alteori la hoteluri sau pensiuni. Clienţii erau racolaţi direct de către suspectă ori acostaţi pe stradă. Tariful practicat era între 50 şi 100 lei, în funcţie de preferinţele clientului, iar suspecta îşi însuşea banii obţinuţi de minoră ca urmare a practicării prostituţiei.

Pentru documentarea şi probarea întregii activităţi infracţionale a suspectei, poliţiştii BCCO Oradea - Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane au cooperat în cauză cu Direcţia de Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR.

În urma probatoriului administrat în cauză, prin rechizitoriul întocmit la 18 februarie, procurorii orădeni au dispus trimiterea în judecată a suspectei în stare de arest preventiv, sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de minori.

Dacă va fi găsită vinovată, suspecta riscă o pedeapsă privativă de libertate cuprinsă între 7 şi 18 ani şi interzicerea unor drepturi.

abonare newsletter