Actualitate

Carnea scoasă din lacul Tarniţa este de cal

<div id="yui_3_7_2_1_1361783618000_5546"><strong>Şeful Laboratorului Sanitar-Veterinar Cluj, Marian Mihaiu, a declarat că pe baza aspectului cărnii găsite în lacul Tarniţa, a structurii fibrei, aspectului grăsimii şi a consistenţei acesteia "subscrie pentru carne de cal".

"Avem probe şi contraprobe sigilate, recoltate din peste 30 de saci, care reprezintă probe de carne aduse de la Tarniţa. Din investigaţiile noastre, pe baza aspectului cărnii, structurii fibrei, aspectului grăsimii, consistenţei acesteia, subscriu pentru carne de cal. Dat fiind faptul că avem de-a face cu bucăţi de carne, fără parte osoasă, fără organe, va trebuie să avem şi confirmarea unui institut de referinţă, Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Bucureşti, unde vom trimite aceste probe, urmând a avea confirmarea", a declarat, duminică, presei, şeful Laboratorului Sanitar-Veterinar Cluj, Marian Mihaiu, citat de Mediafax

Potrivit acestuia, cantitatea de carne scoasă din lac este "proaspătă" şi urmează să fie dusă pentru incinerare la SC Protan Dej.

Sâmbătă, sute de kilograme de carne congelată au fost descoperite aruncate pe malul lacului Tarniţa, din judeţul Cluj, şi în lac, Poliţia şi Direcţia Sanitar-Veterinară Cluj declenşând o anchetă în acest caz.

Până duminică, reprezentanţii Direcţiei Sanitar-Veterinare Cluj şi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj au strâns din lacul Tarniţa şi de pe malul apei, aproximativ o tonă de carne congelată şi care fusese aruncată, rezultatele probelor de laborator urmând să fie comunicate marţi.


Directorul DSV Cluj, Nicolae Pivariu, declara, duminică, că din primele informaţii reiese că nu este vorba despre carne alterată.
"Reprezentanţii DSV şi ai ISU Cluj au strâns din lacul Tarniţa şi de pe mal circa o tonă de carne congelată care a fost aruncată. Pungile cu carne nu erau etichetate, astfel că nu putem şti provenienţa şi tipul de carne. Au fost recoltate probe de carne pentru laborator, analizele privind determinarea speciei urmând să fie făcute la Bucureşti, iar rezultatele vor fi prezentate marţi. Din ce am constatat, carnea e conformă, nu este alterată", spunea Pivariu.

Potrivit acestuia, acţiunea de colectare a cărnii din lacul Tarniţa continuă şi duminică, iar toată cantitatea urmează să fie dusă la o firmă specializată pentru a fi incinerată.

Directorul DSV Cluj a evitat să spună dacă este vorba despre carne de cal.
De asemenea, au fost prelevate şi probe de apă din lacul Tarniţa pentru a se verifica în ce măsură aceasta ar fi fost infestată, ţinând cont că lacul este cel care alimentează cu apă municipiul Cluj-Napoca.
Prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Ioan Vuşcan, a cerut, duminică, Direcţiei Sanitar Veterinare (DSV) Cluj controale "la sânge" la procesatorii şi depozitele de carne din judeţ, afirmând că este "inadmisibil" ca aproximativ o tonă de carne congelată să fie depozitată şi autorităţile să nu ştie.
Gheorghe Ioan Vuşcan a declarat, duminică, că ar trebui ca inspectorii de la DSV să nu se mai lase "îndulciţi" cu câte o ofertă, astfel încât să nu efectueze controale la anumite firme.
"Ceea ce mă nemulţumeşte la cei de la DSV Cluj este activitatea de control, pentru că nu trebuia să se ajungă la ceea ce s-a întâmplat cu carnea aruncată în lacul Tarniţa. Cei de la DSV ar fi trebuit să ştie care este situaţia exactă a cantităţilor de carne la procesatori şi la depozite. Este inadmisibil să nu se ştie nimic când e vorba despre o asemenea cantitate de carne congelată, de circa o tonă, indiferent că este de cal, de vită, expirată sau nu, este vorba în cele din urmă de alimentaţia şi sănătatea cetăţenilor. Ar trebui ca cei de la DSV să nu se mai lase îndulciţi cu câte o ofertă, astfel încât să nu efectueze controale. Am cerut conducerii DSV Cluj ca de luni să declanşeze controale la sânge la toţi procesatorii şi depozitele de carne din judeţ, să vedem care e situaţia. Trebuie să fim fermi", a spus Vuşcan.
El a precizat că are informaţii potrivit cărora ar funcţiona în judeţ şi depozite ilegale de carne şi a cerut verificarea datelor, avertizând că este vorba despre "situaţii penale".
"Vrem să avem certitudinea că în judeţul Cluj nu există comercianţi ilegali de carne", a mai spus prefectul judeţului Cluj.
El a cerut DSV Cluj să îi prezinte, luni dimineaţă, un raport asupra situaţiei de la lacul Tarniţa.
__._,_.___

Ultimele Stiri
abonare newsletter