Actualitate

NASA a restabilit legăturile radio cu Staţia Spaţială Internaţională

<p><strong>NASA a anunţat, marţi seară, că a restabilit legăturile radio cu Staţia Spaţială Internaţională (ISS), după ce pierduse contactul cu echipajul de la bordul staţiei timp de aproape trei ore, din cauza unei probleme tehnice.

"În această dimineaţă, în jurul orei 09.45 (14.45 GMT), Staţia Spaţială Internaţională a pierdut contactul cu solul. În acest moment, controlorii de zbor de la Houston sunt pe cale să actualizeze softul computerului de la bordul staţiei, dar un sistem a funcţionat prost", declarase iniţial Agenţia spaţială americană într-un comunicat, emis în cursul zilei de marţi.


NASA a anunţat apoi că a restabilit comunicaţiile cu staţia la ora 12.34 (17.34 GMT):  "Toate sistemele funcţionează din nou în parametri normali", a precizat agenţia americană, fără să ofere alte detalii.

NASA a putut să discute pentru o scurtă perioadă de timp cu echipajul de la bordul ISS, atunci când staţia a trecut pe deasupra unor relee de control din Rusia, în jurul orei 11.00 (16.00 GMT). Echipajul a putut să primească astfel instrucţiunile necesare pentru a lucra pe un computer de rezervă.


Actualul comandant al ISS, Kevin Ford, a anunţat că totul este bine la bordul staţiei.

Şase astronauţi se află în prezent la bordul ISS: doi americani, trei ruşi şi un canadian. De la inaugurarea staţiei, pe 2 noiembrie 2000, aceasta a fost vizitată de 204 astronauţi.


ISS este un proiect spaţial în valoare de 100 de miliarde de dolari, finanţat în principal de Statele Unite ale Americii şi la realizarea căruia participă 16 ţări. Staţia este ocupată în permanenţă, din noiembrie 2000, de echipaje comune.

ISS se află pe orbita terestră la o altitudine de 350 de kilometri, efectuând o rotaţie completă în jurul Terrei la fiecare 90 de minute, navigând cu viteza medie de 28.000 de kilometri/ oră. Cântărind peste 408 tone, ISS oferă un spaţiu locuibil echivalent celui dintr-un avion Boeing 747.



Citeşte şi:

NASA a pierdut legăturile radio cu Staţia Spaţială Internaţională


 

abonare newsletter