Actualitate

Decanul de la FSEGA, Dumitru Matiş, a suferit un INFARCT

<p><strong>Directorul de îngrijiri al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, Monica Costin, a declarat duminică pentru Monitorul de Cluj că în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică au apărut două noi diagnostice în cazul decanului FSEGA, Dumitru Matiş. Potrivit lui Costin, Matiş a suferit azi noapte un infarct miocardic acut, la care se adaugă şi o insuficienţă renală.</strong></p>

Potrivit acesteia, Matiş nu a fost operat, medicii aşteptând până când pacientul va fi stabilizat înainte de a lua decizia în ce măsură acesta poate fi supus unei intervenţii chirurgicale.

"În continuare se află internat la Terapie Intensivă, întubat şi ventilat mecanic, fiind monitorizat de medici. Prezintă un traumatism cranio-cerebral minor, fractură de coloană lombară, fractură de coastă, fractură de bazin. Pe lângă aceste fracturi, în cursul nopţii, pacientul a suferit un infarct miocardic acut şi o insuficienţă renală. Prognosticul este în continuare rezervat în ceea ce priveşte starea sa de sănătate. Din punct de vedere neurologic răspunde bine, răspunde la comenzi", a spus Costin.

Universitarul clujean a fost găsit, sâmbătă, căzut în faţa unui imobil de birouri de pe strada Săpătorilor, de către soţia sa, care a apelat imediat serviciul 112. Profesorul căzuse de la o înălţime de 7 metri. Pompierii şi echipajul SMURD care au fost chemaţi la faţa locului l-au resuscitat şi l-au transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, cu traumatisme cerebral, de bazin şi de coaste, iar într-o primă intervenţie au fost evitate complicaţiile hemoragice. Profesorul aflat în stare gravă va rămâne la terapie intensivă.

 



 

Citește și:


Decanul FSEGA, Dumitru Matiş, ar putea fi supus unei operaţii

IJP Cluj investighează împrejurările în care decanul FSEGA a căzut de la etaj


Dumitru Matiş, decanul FSEGA Cluj, la a doua tentativă de sinucidere

UPDATE: TENTATIVĂ de SUICID la Cluj-Napoca


 


 


 

abonare newsletter