Actualitate

VEZI DISCURSUL Papei Benedict al XVI-lea despre motivul DEMISIEI

Dragi fraţi,

V-am convocat în acest Consistoriu nu doar pentru cele trei canonizări, ci şi pentru a vă comunica o decizie de mare importanţă pentru viaţa Bisericii.

După ce mi-am cercetat conştiinţa în faţa lui Dumnezeu, în mai multe rânduri, am ajuns la concluzia certă că puterile mele, din cauza vârstei înaintate, nu mai sunt capabile să exercite în mod adecvat ministerul petrianian.

Sunt conştient că această misiune, prin esenţă una spirituală, trebuie să fie realizată nu doar prin fapte şi vorbe, ci în egală măsură prin suferinţă şi rugăciune.

În acelaşi timp, în lumea de astăzi, supusă schimbărilor rapide şi zguduită de întrebări de o relevanţă profundă pentru viaţa credinţei, pentru a cârmui Corabia Sfântului Petru şi a propovădui Evanghelia, este nevoie şi de puterea trupului şi de cea a sufletului, putere care, în ultimele luni, a scăzut în mine într-o asemenea măsură încât trebuie să-mi recunosc incapacitatea de a administra misiunea care mi-a fost încredinţată.

De aceea, fiind conştient de gravitatea acestui act, în depllină libertate, declar că renunţ la ministerul de Episcop al Romei, succesor al Sfântului Petru, care mi-a fost încredinţat de cardinali la 19 aprilie 2005, astfel încât, începând cu 28 februarie 2013, la orele 20.00, Sfântul Scaun, Scaunul Sfântului Petru, va rămâne vacant, până ce conclavul pentru alegerea noului Suveran Pontif va fi convocat de cei de a căror competenţă depinde acest lucru.

Dragi fraţi, din adâncul sufletului vă mulţumesc pentru toată dragostea şi munca cu care m-aţi susţinut în misiunea mea şi îmi cer iertare pentru toate greşelile mele.

În acest moment, încredinţăm Sfânta Biserică în mâinile Pastorului Suprem, Mântuitorul nostru Iisus Christos, şi ne rugăm la Fecioara Maria să fie alături de Părinţii Cardinali cu grija sa maternă, în alegerea noului Suveran Pontif.

În ceea ce mă priveşte, în viitor, doresc să slujesc din toată inima Sfânta Biserică a Domnului, printr-o viaţă dedicată rugăciunii.

De la Vatican, 10 februarie 2013

Ultimele Stiri
abonare newsletter