Actualitate

WWF propune desemnarea unor zone naturale protejate transfrontaliere între România şi Bulgaria

<p><strong>Organizaţia pentru protecţia naturii World Wide Fund (WWF) a înaintat la Ministerul Mediului de la Sofia o propunere pentru desemnarea unui complex de zone naturale protejate transfrontaliere între România şi Bulgaria, informează filiala bulgară a organizaţiei printr-un comunicat de presă.</strong></p>

 

În partea româno-bulgară a Dunării există trei situri desemnate după convenţia Ramsar. Aceste situri sunt însă naţionale şi se află doar pe teritoriul Bulgariei. WWF insistă că zonele protejate să fie extinse şi pe teritoriul României, prin declararea unor situri transfrontaliere. Propunerea redactată de filialele română şi bulgară a WWF a fost depusă şi la Secretariatul Ramsar.

Coordonatorul programului "Ape" la WWF-Bulgaria, Ivan Hristov, precizează că desemnarea unor situri transfrontaliere este de o importanţă esenţială pentru protejarea coloniilor de păsări din zona Dunării de Jos. O parte dintre păsări, de exemplu, îşi fac cuib pe teritoriul bulgar, dar vin să se hrănească pe teritoriul României. Ideea zonelor transfrontaliere este că acestea vor beneficia de acelaşi statut şi se vor întreprinde aceeaşi măsuri pentru o dezvoltare durabilă, ceea ce va duce la o protecţie mult mai eficientă pentru speciile rare de păsări, a explicat Hristov.

Se doreşte desemnarea a trei situri Ramsar transfrontaliere importante: Iezer-Călăraşi (RO) - Srebarna (BG); Suhaia (RO) - Belene (BG); Bistret (RO) - Ibisha Island (BG). Potrivit organizaţiei, desemnarea ar putea să aibă loc în prima jumătate a anului în curs.

La data de 2 februarie se sărbătoreşte ziua mondială a zonelor umede.

Ultimele Stiri
abonare newsletter