Actualitate

Burse de la Academia Română

<p><strong>Academia Română şi partenerii săi au sprijinit integral, în 2012, activitatea ştiinţifică a unui număr de 26 cercetători, prin acordarea de burse postdoctorale în valoare de 4.000 lei/lună, susţinute din Fondul Social European, şi prin finanţarea de stagii în străinătate.</strong>

Potrivit unui comunicat transmis ieri, de către Academia Română, cercetătorii au activat în cadrul instituţiilor partenere - Filiala Cluj a Academiei Române, Universitatea Babeş-Bolyai, Institutul Pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale, Institutul Federal pentru Istoria şi Cultura Germanilor din Răsăritul Europei, din Oldenburg (Germania), şi Academia Germană pentru Protecţia Documentelor din Gorlitz.

Bursierii au beneficiat, totodată, de stagii individuale de cercetare în străinătate, cu durate de la patru la şase luni, la Universitatea „Saint Andrews”, cele din Bristol şi Leeds (Marea Britanie), din Bilefeld (Germania), din Groningen (Olanda) şi „Degli Studi” din Florenţa (Italia).Cercetătorii au publicat 52 de articole de specialitate la edituri de prestigiu şi au participat la aproximativ 78 de conferinţe internaţionale.



Proiectul Academiei Române are ca obiectiv general îmbunătăţirea oportunităţilor de dezvoltare a carierei în cercetare în domeniul ştiinţelor socio-umaniste, prin facilitarea accesului la programe de cercetare postdoctorală de nivel european.

abonare newsletter