Actualitate

Infracţiunile din Cluj au scăzut cu aproape 9% în 2012

<p><strong>Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj (IPJ) a făcut public zilele acestea bilanțul activităților pe anul 2012. Potrivit acestuia, comparativ cu anii trecuți, fenomenul infracţional la nivelul judeţului Cluj s-a diminuat, înregistrându-se o scădere procentuală de 8,87 % a faptelor penale sesizate faţă de anul 2011.

Potrivit deocumentul remis de instituția de stat, anul trecut, polițiștii din cadrul IPJ Cluj au organizat şi desfăşurat în total 327 razii în medii cu risc, 5.618 acţiuni cu efective mărite care au condus la constatarea a 3.431 infracţiuni, dintre care 2.797 în flagrant.


În cadrul acțiunilor desfășurate, s-a urmărit prevenirea şi combaterea comiterii faptelor cu violenţă în mediul stradal, a furturilor, precum şi depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor ce încalcă legea sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 117.969 sancţiuni contravenţionale.

Ultimele Stiri
abonare newsletter