Actualitate

Dragnea: CNADNR este veriga slabă, este ultima dată când mai acceptăm această bâlbă naţională

<p><strong>Vicepremierul Liviu Dragnea a criticat conducerea Companiei de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) pentru modul în care a prezentat informaţiile în Comandamentul de iarnă convocat vineri la Guvern, atenţionând că este "veriga slabă" şi că este ultima dată când acceptă "această bâlbă naţională".

"Ori veniţi aici să informaţi, ori nu", le-a spus Liviu Dragnea membrilor CNADNR, în şedinţa Comandamentului.


Ministrul delegat Dan Şova, în coordonarea căruia funcţionează CNADNR, nu a fost prezent la Guvern pentru această şedinţă.

Dragnea a subliniat că nu mai sunt probleme cu consiliile judeţe, dar au apărut acum dificultăţi cu CNADNR.


Vicepremierul a precizat că CNADNR are "cele mai multe contracte sau toate contractele" pentru drumurile naţionale şi trebuie să prezinte informaţii precise despre ce se întâmplă cu intervenţiile pe aceste drumuri.

La şedinţa Comandamentului, mai multe autorităţile locale au reclamat că nu au putut comunica eficient cu reprezentanţii CNADNR în ultimele zile, cu atât mai puţin în ultimele ore.



Citește și:

OPT drumuri naţionale din Moldova, ÎNCHISE din cauza ninsorii şi viscolului


 

Ultimele Stiri
abonare newsletter