Actualitate

UPDATE - Un clujean A MURIT din cauza gripei!

<p><strong>Un bărbat de 61 de ani din judeţul Cluj a murit din cauza gripei, acesta fiind primul deces din judeţ, din acest sezon, provocat de gripă. </strong></p>

 


În acest sezon gripal, patru români au murit din cauza infecțiilor respiratorii severe, doi fiind confirmați cu gripă A/H1N1. Două decese au fost înregistrate în ultima săptămână.

Mai exact, Direcția de Sănătate Publică Cluj a comunicat pe data de 19.01.2013, un deces la caz de SARI (infecție respiratorie acută severă). „Este vorba despre un bărbat în vârstă de 61 de ani, din județul Cluj, care nu avea alte boli asociate. Bărbatul a fost confirmat cu gripa tip A, subtip H1 pdm09  (gripă pandemică) și nu era vaccinat antigripal”, arată informaţiile DSP Cluj din raportul trimis către Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor Transmisibile.


Și Direcția de Sănătate Publică Iași a comunicat în data de 22.01.2013 un deces la caz de SARI. Este vorba despre un copil în vârstă de 4 ani, din Județul Vaslui, la care a fost menționat, ca factor de risc, hipotrofia ponderală (avea o greutate mai mică decât ar fi fost normal). În acest caz, testele făcute la Institutul Cantacuzino au fost negative pentru virusuri gripale de tip A și B, iar copilul nu a fost vaccinat antigripal.

Primul deces din acest sezon, în judeţul Buzău

Potrivit raportului, primul deces la caz de SARI din acest sezon a fost înregistrat la un adult din judeţul Buzău, în vârstă de 37 ani, obez, la care a fost detectat coronavirus 29 E.


Al doilea deces din acest sezon a fost raportat de DS Bistriţa-Năsăud care a comunicat în 11 ianuarie, un deces la caz de SARI. A fost vorba de o femeie în vârstă de 55 de ani, din judeţul Bistriţa-Năsăud care avea boli asociate: obezitate şi astm bronşic. Potrivit raportului Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor Transmisibile, femeia a fost confirmata cu gripa tip A, subtip H1 pdm09. Persoana fusese vaccinată antigripal pe data de 3 decembrie 2012, cu 26 de zile înainte de debut.

UPDATE - Clujeanul decedat era din Vultureni

Potrivit conducerii DSP Cluj, bărbatul în vârstă de 61 de ani care a decedat din cauza gripei era din comuna Vultureni, era un caz social, trăia singur, izolat. A ajuns la spital la cinci zile după ce s-a îmbolnăvit, boala s-a agravat şi ulterior a decedat în 23 ianuarie.

Ultimele Stiri
abonare newsletter