Actualitate

Prima femeie numită preşedinte al CNA: Laura Corina Georgescu

<p><strong><img src="documente/stories/2013/01_ianuarie/22/cna-presedinte.png" border="0" height="258" style="float: right; margin: 2px 5px;" />Laura Corina Georgescu a fost validată, marţi, de plenul reunit al Parlamentului, pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), ea primind 382 de voturi favorabile şi 48 împotrivă, scrie Mediafax. </strong></p>

 


Votul parlamentarilor pentru preşedinţia CNA a fost secret, cu buletine.

Laura Georgescu a devenit astfel prima femeie numită preşedinte al CNA.


Pe 28 decembrie 2012, într-o şedinţă CNA care nu a avut un regim public şi în care voturile membrilor au fost secrete, Laura Georgescu (susţinută de Guvern - PSD) a fost aleasă preşedinte al CNA. Ea a fost singurul membru al CNA care a candidat pentru funcţia de preşedinte al Consiliului. Laura Georgescu a fost aleasă preşedinte al CNA cu nouă voturi "pentru" şi unul "împotrivă".

Întrebată într-o conferinţă, ulterioară desemnării sale ca preşedinte al Consiliului, cine a propus-o şi de ce şi-a dorit această funcţie, Laura Georgescu a răspuns: "Zece ani de zile am fost jurnalist şi producător TV. După zece ani, din raţionamente absolut umane, dorinţa de a avea copii, am trecut în administraţia publică centrală. De zece ani, lucrez în Guvernul României. Am fost propunerea acestei instituţii fiindcă de zece ani mă cunoşteau".


Consiliul Naţional al Audiovizualului are, în prezent, următoarea componenţă: Laura Corina Georgescu (preşedinte), Viorel Vasile Buda (vicepreşedinte), Florin Gabrea, Răsvan Popescu, Lorand Turos, Maria Monica Gubernat, Narcisa Iorga, Cristina Trepcea, Christian Mititelu şi Valentin-Alexandru Jucan.

Structura CNA s-a modificat pe 20 decembrie 2012, când Răsvan Popescu, Ioan Onisei, Gelu Trandafir, Lorand Turos, Constantin Duţu, Mircea Deacă şi-au încheiat mandatele. Doar Răsvan Popescu şi Lorand Turos au rămas în componenţa noului Consiliu, cărora li s-au alăturat Vasile Buda, Monica Gubernat, Florin Gabrea şi Laura Georgescu.

Ultimele Stiri
abonare newsletter