Actualitate

40 de profesori străini prezenţi la un curs internaţional de medicină la UMF Cluj

<p><strong>Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) Cluj organizează, în perioada 24 – 27 ianuarie, al cincilea curs internaţional de sclerodermie, o boală rară care poate afecta pielea, vasele de sânge, dar și organele interne, plămânul, inima, rinichiul sau tractul gastrointestinal.

Cursul se desfăşoară sub egida EUSTAR (EUropean Scleroderma Trials And Research, respectiv Asociația Europeană de Sclerodermie) și EULAR (European League against Rheumatism, respectiv Liga Europeană contra Reumatismului).


Recunoașterea și tratamentul precoce al sclerodermiei pot preveni complicațiile severe. Fiind o boala rară și cu manifestări polimorfe este adesea tardiv sau greșit diagnosticată.

Cele patru cursuri anterioare s-au desfăşurat la Budapesta, Frankfurt / Main, Paris şi Belgrad.


Vor fi prezenţi la Cluj peste 40 de profesori de reumatologie, cei mai mari experţi în sclerodermie din lume din SUA, Marea Britanie, Germania, Franţa, Italia. Vor audia cursurile 75 de cursanţi, din aproape toate ţările Europei, dar şi din Kenya, China, Egipt, Noua Zeelanda sau Thailanda.

Va fi prezentă şi preşedinta Federația Europeană a Asociațiilor de Sclerodermie (FESCA), care reunește organizațiile de pacienți cu sclerodermie din Europa, în efortul de constituire a unei organizaţii naţionale a pacienţilor cu sclerodermie, care se va afilia la acest organism internaţional. FESCA consideră că pacienții cu sclerodermie trebuie să beneficieze de șanse egale de tratament în toată Europa și, desigur, în toată lumea.

abonare newsletter