Actualitate

Trei români, arşi de vii într-un accident rutier în Belgia

<p><strong>Trei români au murit arşi de vii, unul a fost rănit grav, unul uşor, iar altul a scăpat nevătămat, luni dimineaţa, într-o furgonetă, implicată într-un accident pe autostrada E40, către Loppem, în vestul Flandrei, relatează site-ul dh.be.

Potrivit site-ului, furgoneta în care se aflau cei şase români a luat foc în urma accidentului. Incendiul a fost controlat rapid, dar era deja prea târziu, scrie site-ul. Şoferul furgonetei, singurul care locuieşte legal în Belgia a scăpat nevătămat, precizează aceeaşi sursă.


Accidentul s-a produs luni la ora locală 7.00 (8.00, ora României), după ce şoferul unui camion a vrut să treacă pe banda din dreapta, pentru a ieşi pe un drum secundar spre Loppem. Traficul era intens la acea oră. Două vehicule se aflau în partea dreaptă a camionului, care nu le-a putut evita. Unul dintre vehicule, o maşină, a putut să iasă pe banda de urgenţă. Însă camioneta la bordul căreia se aflau românii a fost catapultată în afara autostrăzii, peste parapetul de protecţie, după care a luat foc.

În camionetă a fost găsit un număr impresionant de obiecte din cupru. Iniţial s-a crezut că pasagerii erau muncitori, aflaţi în drum spre locul de muncă. Însă au apărut imediat suspiciuni cu privire la apartenenţa victimelor la o reţea de hoţi de cupru. "Am găsit material suspect în camionetă, dar nimic nu este sigur, pentru moment", a declarat comisarul Jurgen Decramer.


Supravieţuitorii vor fi interogaţi în ziele următoare în legătură cu o presupusă activitate infracţională. De asemenea, parchetul a desemnat un specialist cu scopul de a stabili cauzele accidentului.

În urma coliziunii, camionul a efectuat o rotire de aproximativ 180 de grade şi-a oprit pe banda stângă. Astfel, este probabil ca poleiul să fi jucat un rol preponderent în producerea accidentului rutier, potrivit dh.be.


 

abonare newsletter