Actualitate

INVESTIŢIE: BERE DE LUX "made in" DEJ

<p><strong><img src="documente/stories/2013/01_ianuarie/16/soralama.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />O companie italiană care produce bere de lux pentru Europa de Est va investi 3 milioane de euro într-o fabrică de lângă Dej, judeţul Cluj. Aceasta va fi a doua fabrică a producătorului şi prima din afara Italiei. </strong></p>

 


SorA'laMa', un producător de bere de lux din zona Piemont, Italia va investi în România în jur de 3 milioane de euro într-o fabrică la Vad, lângă  Dej, judeţul Cluj. Compania, care are deja o unitate de producţie la Vaie, în Italia, intenţionează să aprovizioneze din România Estul Europei, unde are cereri în creştere. "Este vorba despre o fabrică de bere bio şi de băuturi răcoritoare care va deservi piaţa Europei de Est de unde producătorul are cereri în creştere. Investiţia este de aproximativ 3 milioane de euro, din care o parte vor fi fonduri europene", a declarat pentru economica.net Elena Nistor, consilier în cadrul patronatului român în Italia şi europroiectant.

Parteneriat public privat

Investiţia s-ar putea face sub forma unui parteneriat public privat, primaria locală urmând să pună la dispoziţie terenul pe care va fi construită fabrica, dar va asigura şi drumul de acces până la noua unitate de producţie. În urma investiţiei s-ar putea crea 20-26 de locuri de muncă, dar noi angajări s-ar putea face şi în domeniile conexe.  "Deocamdată am participat la o singură discuţie cu investitorul italian, dar sperăm că investiţia se va realiza. Noi am propus un parteneriat public privat, iar partea italiană a fost în principiu de acord cu varianta noastră. Noi am putea pune la dispoziţia companiei italiene terenul pe care se va construi fabrica şi să asigurăm accesul. De asemenea, dacă este nevoie, am fi de acord ca pe o anumită suprafaţă de teren să cultive plante", a declarat pentru economica.net David Prunean, primarul din Vad. El susţine că Primăria din localitate are deja aprobată documentaţia tehnică pentru construcţia drumului care va asigura accesul către fabrica SorA'laMa'.


Bere bio cu gust de fructe

SorAlaMa, care a început producţia în 2004, realizează 8 sortimente de bere bio cu arome (măr, pară, vanilie, castane, prune etc) şi concentraţie alcoolică ce variază între 4,2% şi 8,1%, îmbuteliate în sticle de 0,33 ml şi 0,75 de ml. Brandul SorAlaMa este comercializat pe segmentul super premium, o sticlă costând pe piaţa din Rusia, spre exemplu , în jur de 40-45 de euro. Există însă sortimente cu preţuri ce pleacă de la 5 euro sticla. Berea SorAlaMa nu se comercializează în România.

 


 

 

abonare newsletter