monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Biblioteca ICR Madrid, inaugurată cu ocazia Zilei Culturii Române

Institutul Cultural Român de la Madrid a ales Ziua Culturii Române şi aniversarea naşterii poetului Mihai Eminescu pentru a inaugura în mod oficial Biblioteca instituţiei, după cum informează aceasta pe site-ul web.

Inaugurarea va avea loc joi, 17 ianuarie, în prezenţa ambasadorului României în Spania, Ion Vîlcu, şi a unor distinşi intelectuali, prieteni ai celor două culturi. Cu această ocazie, reprezentanţii ICR Madrid vor vorbi despre proiectul catalogării profesioniste a fondului de carte aflat la ICR Madrid (catalogare realizată în prima parte a anului 2012) şi realizării ulterioare a catalogului online. Primele permise au putut fi eliberate încă din toamna anului 2012, astfel că Biblioteca ICR Madrid are deja câteva zeci de cititori, iar interesul pare să fie în creştere.Organizarea Bibliotecii Institutului Cultural Român de la Madrid a constituit un proiect cu potenţial simbolic, iar mărirea şi dezvoltarea acestei colecţii rămâne o prioritate, după cum explica pentru Agerpres directorul adjunct al instituţiei, Luminiţa Marcu, la momentul deschiderii, în toamna anului trecut.Biblioteca ICR Madrid are un număr important de cărţi - peste 2.700 de volume - un fond de reviste, cu majoritatea publicaţiilor culturale importante din România, ale căror colecţii sunt la zi, multe dintre traducerile în spaniolă ale scriitorilor români, o mare parte dintre cele publicate înainte de 1989 din literatura română, cărţi de istorie, de eseistică, de poezie, publicate de exilul românesc în Spania, cărţile legate de cultura română sau spaniolă, publicate în cele două ţări, precum şi o colecţie importantă de carte românească clasică - literatura secolelor 19-20.De asemenea, Biblioteca are şi o colecţie multimedia, care cuprinde majoritatea filmelor româneşti, inclusiv cele recente, şi care pot fi vizionate la sediul instituţiei. Mai mult, există şi dvd-uri cu muzică românească clasică, cu concerte înregistrate, cu muzică folclorică de bună calitate.La ceremonia de inaugurare, ce va avea loc joi, vor participa Iuliana Botezan, profesor al Facultăţii de Ştiinţele Documentării, Departamentul de Biblioteconomie şi Documentare din cadrul Universităţii Complutense din Madrid, Aurora Cuevas Cerveró, profesor al Facultăţii de Ştiinţele Documentării la aceeaşi Universitate, Dana Oprică şi Virginia Oprişă, profesoare de limba română la ICR Madrid, şi Eugenia Popeangă, profesoară la Facultatea de Filologie, din cadrul Universităţii Complutense.Evenimentul se va încheia cu câteva lecturi din opera lui Mihai Eminescu, oferite de elevii cursurilor de limba română de la ICR Madrid, şi ulterior, cu proiecţia filmului 'Mănuşi roşii', de Radu Gabrea, din cadrul celei de-a treia ediţie a Zilelor Filmului Românesc, aflată în desfăşurare.