Actualitate

Bazinul de înot de la Turda se deschide săptămâna viitoare

<p><strong>Deşi iniţial inaugurarea bazinului de înot era programată pentru perioada sărbătorilor de iarnă, din cauza unor proceduri birocratice, aceasta a fost amânată.

Primarul Tudor Ştefănie a declarat că peste două săptămâni bazinul va deveni funcţional. Recepţia lucrărilor a fost făcută, iar acum este în probe.


"Am început să umplem bazinele, să vedem dacă e totul este în regulă. Vom deschide publicului acest obiectiv în două săptămâni. Întâi vor fi grupe organizate de elevi cu instructor de înot, apoi în funcţie de solicitări vom extinde activitatea şi pentru alte categorii de persoane, şi vom stabili un program", a explicat Ştefănie.

Realizarea bazinului de înot a fost posibilă datorită unei hotărâri din 2010, când administraţia locală a decis să se implice financiar pentru finalizarea obiectivului, după ce Compania Naţională de Investiţii nu alocase nici un ban pentru lucrările la bazinul de înot de la Turda.

abonare newsletter