monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Chavez "luptă pentru viaţa sa", afirmă fostul vicepreşedinte venezuelean Elias Jaua

Preşedintele venezuelean Hugo Chavez, care nu a mai apărut public de peste o lună, "luptă pentru viaţa sa", în Cuba, unde a fost supus unei a patra operaţii pentru cancer, a declarat duminică fostul vicepreşedinte venezuelean Elias Jaua.

"Situaţia, în general, este complexă şi delicată, dar adevărul este că Hugo Chavez luptă şi va continua să lupte pentru viaţa sa", a declarat Jaua, la Caracas, în cadrul unei reuniuni a Partidului Socialist Unit din Venezuela (PSUV, la putere), potrivit postului de stat VTV.

Elias Jaua, care a fost vicepreşedinte începând din ianuarie 2010 şi până în octombrie, a repetat anterior că Chavez "trăieşte şi luptă pentru o recuperare completă", în cadrul unei reuniuni de exprimare a solidarităţii cu preşedintele venezuelean, la Caracas.

Reuniuni asemănătoare au fost organizate simultan în statele Zulia (nord-vest), Trujillo (vest) şi Vargas (nord) şi au fost transmise de televiziunea guvernamentală.

Hugo Chavez, în vârstă de 58 de ani, aflat la putere de 14 ani şi reales în octombrie 2012, nu a putut, din cauza stării sănătăţii, să fie prezent la Caracas pentru a depune jurământul în Adunarea naţională la data prevăzută de Constituţie, pe 10 ianuarie. Potrivit ultimului comunicat al Guvernului, starea sa de sănătate este "staţionară" în privinţa insuficienţei respiratorii de care a suferit după operaţie.

Fratele mai mare al lui Hugo Chavez, Adan Chavez, guvernatorul statului Barinas, în sud-vestul Venezuelei, a dat asigurări duminică asupra faptului că preşedintele Venezuelei nu este în comă, contrar unor zvonuri care circulă pe reţele de socializare.

El a calificat ca "total false" multiple zvonuri alarmiste potrivit cărora "preşedintele este în comă, iar familia ar discuta despre o pretinsă deconectare de la dispozitivele care îl menţin în viaţă", într-un comunicat dat publicităţii sâmbătă.

Preşedintele venezuelean "continuă să reacţioneze bine la tratament şi progresează în fiecare zi în recuperare" a dat asigurări fratele acestuia.

Citeste si:

Venezuela: Preşedintele Hugo Chavez nu va putea depune jurământul joi

Hugo Chavez este în "stare stabilă" după operaţie