Actualitate

Înghesuială în Cluj pentru schimbarea permiselor de conducere

<p><strong><span style="font-size: small;"><img src="documente/stories/2013/01_ianuarie/08/desc 01-09.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />La ghişeele Serviciului Permise de Conducere din Cluj s-au creat cozi pentru schimbarea permiselor de conducere. După 19 ianuarie, când intră în vigoare modificările la Codul Rutier, şoferii vor plăti aceeaşi taxă de 68 de lei, dar vor fi obligaţi să facă vizita medicală şi să obţină un certificat din care să rezulte că nu suferă de boli care îi împiedică să conducă. </span></strong></p>

Peste 400 de persoane stau zilnic la coadă pentru a-şi schimba permisele de conducere, la Cluj


Peste 400 de persoane stau zilnic la cozi, de la începutul anului, la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor din Cluj-Napoca, pentru a-şi schimba permisele auto.


Şeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Cluj, Florian Dan, a declarat, marţi, că de la începutul anului peste 450 de persoane vin, zilnic, la ghişeele instituţiei pentru a-şi schimba permisele de conducere.


"Este aglomeraţie, întrucât din 19 ianuarie 2013 legislaţia se schimbă şi este frica românului privind rezultatele negative la unele analize medicale. Această frică i-a pus în situaţia să se înghesuie pentru a obţine un permis fără analize medicale. Avem cel puţin 450 de cereri pe zi, anul trecut aveam 2.000 de permise pe lună, anul acesta am început cu 450 pe zi, dar reuşim în programul de la 8.00 la 16.00 să rezolvăm toate cererile", a spus Florian Dan, citat de Mediafax.


Conform acestuia, aglomeraţia nu este justificată, întrucât taxa pentru permis nu se va mări.


"Rămâne 68 de lei, dar este frica de acele analize medicale. Dacă se poate să aibă o scăpare, oamenii profită de ea. Mai trebuie spus că anul trecut ni s-au luat 17 funcţii de la serviciu, în situaţia în care în judeţul Cluj volumul de muncă este cel mai mare după Bucureşti. Din păcate nimeni nu a făcut nimic, domnul prefect a căutat soluţii, dar a primit refuzuri. Deocamdată nu este nevoie să prelungim programul, lucrăm la foc continuu, pe toate ghişeele, cu toţi oamenii, dar asta nu poate să continue la infinit, oamenii noştri au şi ei limite, capacităţi limitate", a afirmat Florian Dan.

Şoferii care îşi vor schimba permisele auto după 19 ianuarie, când intră în vigoare modificările la Codul Rutier, vor plăti aceeaşi taxă de 68 de lei, dar vor fi obligaţi să facă vizita medicală şi să obţină un certificat din care să rezulte că nu suferă de boli care îi împiedică să conducă.

Legea 203/2012 pentru modificarea şi completarea OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice a fost publicată în 12 noiembrie 2012 în Monitorul Oficial şi va intra în vigoare din 19 ianuarie 2013.

"Legea 203/2012, care aduce modificarea Codului rutier de la data de 19 ianuarie 2013, este consecinţa unei directive europene, 126/2006, iar noi am transpus în legislaţia românească prevederile acesteia", a declarat, luni, pentru Mediafax purtătorul de cuvânt al Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor (DRPCIV), comisarul şef Mihai Enache.

Purtătorul de cuvânt al DRPCIV a spus că taxa pe care o vor plăti şoferii la preschimbarea permiselor de conducere rămâne aceeaşi, adică 68 de lei, însă, va fi obligatorie vizita medicală.

"Această vizită medicală se impune numai după expirarea perioadei de valabilitate a permiselor şi nu este necesară pentru eliberea duplicatelor", a mai spus Mihai Enache.

Oficialul Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor a explicat că una dintre cele mai importante modificări aduse legii este legată de valabilitatea permiselor de conducere. Astfel, noile permise vor fi valabile zece ani în cazul şoferilor amatori, la fel ca şi până acum, şi cinci ani în cazul profesioniştilor, perioada în cazul acestora fiind redusă la jumătate.

Foto: mediafax.ro

abonare newsletter