Actualitate

Percheziţii ale DNA la Blue Air şi Romstrade

<p><span style="font-size: small;"><strong>Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, joi, percheziţii la companiile Blue Air şi Romstrade, potrivit unor surse judiciare.</strong>

Sunt vizate posibile fapte de corupţie. Prejudiciul s-ar ridica la aproximativ şase milioane de euro.

Ancheta DNA l-ar viza pe Nelu Iordache, deţinătorul celor două companii. Omul de afaceri ar fi cercetat pentru deturnare de fonduri privind lucrările la o autostradă.

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a reziliat contractul cu firma Romstrade, pentru întârzierea lucrărilor pe lotul 2 al Drumului Naţional 6 Alexandria-Craiova, a declarat miercuri, pentru Agerpres, Mircea Pop, director general CNADNR.

Reabilitarea Lotului 2 al DN6 Alexandria - Craiova, de la km 132 + 435 la km 185 + 230, a fost câştigată, prin licitaţie, de asocierea Romstrade - Ezentis - Euroconstruct Trading 98 SRL, contractul în acest sens fiind semnat în luna ianuarie a anului trecut. Lungimea lotului de drum este de 52,8 km, iar valoarea contractului se ridică la 119,361 milioane lei fără TVA, din care 82,221 milioane lei constituie finanţarea nerambursabilă a Comisiei Europene, diferenţa până la valoarea totală fiind asigurată de la bugetul de stat. Durata contractului ar fi trebuit să fie de 24 de luni, la care se adaugă 24 de luni perioada de garanţie.

Pe 22 noiembrie, Compania de Drumuri anunţa că a decis să rezilieze contractul semnat cu asocierea SC Romstrade SRL - Monteadriano Engenharia e Construcao SA - SC Donrep Construct SRL pentru construcţia primului lot din Autostrada Nădlac - Arad pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către antreprenor.

Decizia de transmitere a Înştiinţării de reziliere a fost luată ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către antreprenor - în principal în ceea ce priveşte progresul înregistrat în derularea lucrărilor - dar şi referitor la alte deficienţe constatate. AGERPRES


abonare newsletter