Actualitate

Testul HIV va deveni obligatoriu pentru gravide

<p><strong>Luna viitoare, Ministerul Sănătăţii va emite un ordin care prevede că femeile însărcinate vor fi investigate obligatoriu pentru depistarea virusului HIV.</strong></p>

 

Managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase Matei Balş, Adrian Streinu-Cercel, a anunţat la Cluj-Napoca introducerea obligatorie a acestui test care este prevăzut şi acum în setul de analize pentru gravide, dar nu are un character obligatoriu. Potrivit lui Streinu-Cercel, beneficiile unei asemenea investigaţii obligatorii sunt enorme, fiind vorba în primul rând despre naşterea unui copil sănătos dintr-o mamă infectată cu HIV


Datorită progreselor înregistrate în ultimii ani, riscul transmiterii HIV de la mamă la copil a scăzut de la aproximativ 40% la 2%, dacă metodele de intervenţie adresate gravidei infectate cu HIV sunt realizate la timp. ,,Femeile infectate HIV pot naşte copii sănătoşi dacă respectă cu stricteţe indicaţiile medicilor specialişti”, a declarat Florin Stamatian, şeful Clinicii de Obstetrică-Ginecologie I, Cluj-Napoca.

Profesorul Streinu-Cercel spune că infecţia cu HIV nu mai este o boală care să condamne pacientul la moarte, ci este o afecţiune cronică ce poate fi ţinută sub control cu tratamentul potrivit. Mai mult, pacientul şi mai ales pacienta infectată cu HIV poate avea o viaţă normală, poate merge la serviciu, îşi poate întemeia o familie şi poate avea copii. Prima condiţie este ca aceasta să ştie că are HIV şi astfel să poată beneficia de tramentul specific infecţiei.

Ultimele Stiri
abonare newsletter