monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Copilăria Maicii Domnului și intrarea ei în Templu

În fiecare an, în ziua de 21 noiembrie Biserica Ortodoxă, cea Romano-Catolică şi cea Greco-Catolică cinstesc sărbătoarea Intrarării Maicii Domnului în Biserică. Acest praznic al luminii se mai numeşte în popor şi Vovidenie, cuvânt ce provine din limba slavonă şi desemnează „ceea ce se face văzută”. Naşterea şi copilăria Fecioarei Maria nu sunt prezentate în Evanghelii. Ea constituie o prezenţă foarte discretă în Sfânta Scriptură, dar viaţa îi este consemnată într-o apocrifă din secolul al II-lea, cunoscută sub numele de Evanghelia după Iacob sau Protoevanghelia.

Evenimentul de tradiţie ne aminteşte despre prezentarea Maicii Domnului în Biserică (la templu), de către părinţii ei Sfinţii Ioachim şi Ana. Ei erau consideraţi drepţi înaintea lui Dumnezeu. Împreună s-au rugat cu lacrimi pentru a avea un copil, iar Fecioara Maria a fost rodul rugăciunii lor. Ana i-a promis lui Dumnezeu, înainte de a o zămisli că, de va avea un copil, îl va închina Lui. Când prunca a împlinit trei ani, cei doi Sfinţi Părinţi şi-au îndeplinit promisiunea, aducând-o la Templul din Ierusalim. Părinţii Fecioarei au condus-o spre Templu împreună cu rudele lor, alături de un  grup de fecioare ce îi însoţeau, având lumânări aprinse în mâini. Marele Preot şi alţi slujitori au întâmpinat-o. Tradiţia consemnează numele Marelui Preot: Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul. Pentru a intra în Templu trebuiau urcate cele 15 trepte. Ritualul iudaic consemna ca iudeii să se oprească la fiecare treaptă, pentru a rosti un psalm.  În acest context se rosteau Cei cincisprezece psalmi ei fiind cunoscuţi sub numele de Psalmii treptelor (Psalmii 119-133).

În văzul tuturor, Maria, a urcat toate treptele, fără a se opri conform ritualului. Luminat de Dumnezeu, Zaharia a întâmpinat-o cu bucurie şi a binecuvântat-o. El a dus-o în cea mai sfântă încăpere a Templului, în Sfânta Sfintelor, unde doar Marele Preot avea voie să intre o singură dată pe an după ce aducea jertfe pentru sine şi pentru popor. Fecioara Maria a rămas la Templu timp de 12 ani. Ea împreună cu celelalte fecioare citea Scripturile, lucra şi se ruga lui Dumnezeu. Tot din Tradiţie aflăm faptul că Arhanghelul Gavriil îi aducea hrană, pregătindu-o pentru Vestea cea bună.

Mai multe menţionări şi mărturii atestă celebrarea sărbătorii încă din secolul al IV-lea, una dintre ele fiind făcută de Sfântul Grigorie de Nyssa. Sfântul Andrei Criteanul în veacul al VII-lea, iar mai apoi patriarhii Gherman şi Tarasie, în cel de-al VIII-lea, au rostit predici în cinstea acestei sărbători. În Apus, sărbătoarea a fost adoptată mai târziu de către papa Grigorie al XI-lea, care a celebrat-o pentru prima dată la Avignon, în anul 1374. Ea s-a răspândit în sec. XV-XVI, în timpul papilor Sixt al IV-lea şi Sixt al V-lea.

Icoana din secolul al XVIII-lea ce provine din spaţiul maramureşan, operă a unui zugrav necunoscut ne înfăţişează într-o formă concisă evenimentul. Scena iconică se desfăşoară în curtea interioară dominată de două clădiri simetrice. Pe acelaşi plan, de jos, îi vedem reprezentaţi pe Sfinţii Ioachim şi Ana şi pe Preotul Zaharia ce o primeşte pe Maria, aflată pe prima treaptă. Prunca este prezentată cu mâinile întinse. Regăsim cele trei părţi ale Templului: curtea, Sfânta şi Sfânta Sfintelor. În planul de sus, Fecioara reapare în faţa unei ferestre deschise ce simbolizează uşa Sfintei Sfintelor şi alături ce ea de un înger. Limbajul plastic de factură populară menţine totodată tipologia formelor şi a culorilor ce ne amintesc de icoanele bizantine. Stilizările, ierahizarea figurilor, frontalismul, nimburile, fondul de aur sunt grăitoare în acest sens. Cu toate acestea se remarcă şi împrumuturi din aria apuseană precum mitra episcopală a Preotului Zaharia, ori spaţiul arhitectural circumscris într-o sugerare cu accente laicizante. Simplitatea şi claritatea elementelor, desenul fin şi mult simplificat, alături de culorile calde şi pastelate de roşu, ocru, sienă arsă, în ansamblu, conduc privitorul spre înţelegerea şi pătrunderea atât a temei iconografice, cât şi a mesajului iconic.

Mâinile împreunate în gestul rugăciunii, ale Sfintei Ana, mama Născătoarei de Dumnezeu ne înalţă spre mâinile Fecioarei, dispuse în semnul orantei. Întreaga orchestraţie a atitudinilor chipurilor sfinte ne cheamă la rugăciune. Icoana însăşi se face act şi imbold vizual al rugăciunilor noastre.

Astăzi înainte însemnarea buneivoinţe a lui Dumnezeu, şi propovăduirea mântuirii oamenilor, în biserica lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată, şi pe Hristos, tuturor mai'nainte îl vesteşte. Acesteia şi noi cu glas mare să-i strigăm: Bucură-Te, Plinirea rânduielii Ziditorului. Tropar (Glasul 4).