Actualitate

Incendiu de proporţii într-o clădire turn din Dubai

<p><strong><img src="documente/stories/2012/11_noiembrie/18/incendiu in dubai.jpg" border="0" width="451" height="257" style="float: right; margin: 2px 5px;" />Un puternic incendiu a izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică într-una din clădirile turn din Dubai, centrul economic şi financiar al Emiratelor Arabe Unite (EAU), a relatat postul de televiziune Al Arabiya.

Focul a izbucnit, conform unor martori oculari, la etajul 36 al uneia din cele 80 de clădiri înalte din Jumeirah Lakes Towers (JLT), centrul oraşului Dubai. Toate persoanele din cele 160 de apartamente ale clădirii au fost evacuate.


Ca măsură preventivă, pompierii şi poliţiştii, mobilizaţi la stingerea focului, au evacuat şi persoanele din alte două clădiri învecinate, de teama că flăcările s-ar putea extinde şi la imobilele din jur, mai ales că zece etaje fuseseră cuprinse de flăcări. Însă nu a fost cazul, după cinci ore de luptă cu focul, incendiul a fost stins. Nu există până la această oră informaţii despre posibile victime în urma incendiului din clădirea turn din centrul Dubai, arată Agerpres.

Ultimele Stiri
abonare newsletter