Actualitate

Problemele medicale şi dezinteresul faţă de şcoală, motivele pentru care elevii clujeni chiulesc

<p><strong><img src="documente/stories/2012/07_iulie/06/elevi%20clasa%20gheorghe%20sincai_a.g._15%2010.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Numărul cel mai mare de absenţe se înregistrează la ciclul liceal, la colegiile tehnice și la grupurile școlare.</strong></p>

 

Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj a realizat, împreună cu Centrul Judeţean de Resurse şi de Asistenţă Educaţională (C.J.R.A.E.), o analiză cu privire la cauzele absenteismului elevilor din şcolile din judeţul Cluj,  în încercarea de a găsi soluţii pentru stoparea acestui fenomen. În anul şcolar 2011-2012 la şcolile din municipiul Cluj-Napoca numărul total al absenţelor se ridică la peste 850.000.


 

Cea mai mare rată a absenteimul se înregistrază la elevii grupurilor școlare și a colegiilor tehnice (42,66), urmând la o diferență majoră unitățile de învățămât vocaționale (15,52), colegiile naționale și liceele teoretice (11,41), școlile speciale (9,22), școlile generale înregistrând numărul cel mai mic de absențe raportat la numărul de elevi (4,55).


„Principala cauză a absenţelor este cea de natură medicală, iar în ceea ce priveşte cauzele absenţelor nemotivate sunt dezinteresul familiei faţă de școală, dezinteresul elevilor, întârzierile la oră, provenienţa elevilor din medii socio-economice cu statut scăzut”, se arată în analiza efectuată de ISJ Cluj.


 

Din prelucrarea şi analiza datelor obţinute s-a observat o menţinere a evoluţiei numărului de absenţe. De asemenea, în semestrul al II-lea s-a observat o creștere a numărului de absenţe comparativ cu primul semestru.


 

Potrivit cercetării efectuate, la nivel general, absenteismul crește probabilitatea obținerii unor rezultate negative la evaluările naționale, astfel că școlile cu o rată crescută a absenteismului au medii mici și foarte mici la evaluările naționale. Pornind de la această idee, ar trebui ca școala cu cea mai mare medie la evaluările naționale să înregistreze cel mai mic număr de absențe per elev.


 

„Această relație nu se respectă dacă realizăm o analiză mai detaliată. Astfel, Colegiul Național ”Emil Racoviță”, având cea mai mare medie obținută la evaluările naționale, ar trebui să înregistreze cel mai mic număr de absențe raportat la numărul de elevi. Totuși, la nivel județean sunt 68 de unități școlare cu un număr de absențe mai mic raportat la numărul de elevi; de asemenea ar trebui ca școlile cu număr mic de absențe să înregistreze medii mari și foarte mari la nivel de județ. Totuși se observă că școli cu rată mică a absenteismului, ca de exemplu Școala cu clasele I-VIII Valea Ierii (1,67) au rezultate foarte mici la evaluări naționale (media 3,79)”, se mai arată în analiză.

 

Absenteismul în anul şcolar 2011-2012 în judeţul Cluj

 

Numărul cel mai mare de absențe, raportat la numărul de elevi, îl înregistrează Colegiul Național ”Gheorghe Barițiu” (25,15), urmat de Liceul Teoretic ”Liviu Rebreanu” Turda (24,12), Liceul Teoretic ”Mihai Eminescu” (19,21), și Liceul de Informatică ”Tiberiu Popoviciu” (16,48). La capitolul grupuri şcolare şi colegii tehnice, Grup Școlar Tehnofrig are cel mai mare număr de absențe raportat la numărul de elevi, în cadrul grupurilor școlare și a colegiilor tehnice (80,16), urmat de Grup Școlar ”Samus” (61,99), Colegiul Tehnic ”E. Nicolau” (61,20), Colegiul Tehnic de Transporturi ”Transilvania”(59,13) și Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară ”R. Ripan”(45,91).

 

În şcolile din judeţul Cluj învaţă aproximativ 70.000 de elevi, din care peste 55.000 în mediul urban. Numărul total al absenţelor, în anul şcolar 2011-2012 a depăşit un milion, numărul total de absenţe în mediul urban fiind de 853.783, iar în mediul rural de 164.535.

Ultimele Stiri
abonare newsletter