Actualitate

Mărturisitori pentru Ortodoxie

<p><strong><img src="documente/stories/2012/10_octombrie/18/08-ioan-moise-din-sibiel.jpg" border="0" style="float: left; border: 0px none; margin: 2px 5px;" />Discretă şi prea puţin băgată în seamă, pe 21 octombrie este celebrată sărbătoarea „Sfinţilor Ardeleni”. Din dorinţa de a nu supăra şi de a nu leza sensibilitatea fraţilor noştri din cealaltă strană ne abţinem să abordăm prea des acest subiect.</strong></p>

Totuşi, considerăm că este onest ca măcar la sărbătoarea lor să-i pomenim pe cei ce şi-au mărturisit credinţa cu orice risc. Şi facem lucrul acesta constatând că urmările dezbinării religioase sunt prezente şi astăzi şi dor. Mulţimea proceselor de revendicare patrimonială în care sunt târâte comunităţile ortodoxe aduc nelinişte în nenumărate parohii.
Ştiu că ceea ce voi afirma nu este în armonie cu diplomaţia oportunistă a celor ce vor să vadă în Uniaţie o poartă deschisă înspre „Apusul civilizat" şi o ieşire din „Răsăritul obscurantist".
Este adevărat că dezbinarea Bisericii Creştine nu-i pe placul lui Dumnezeu; Domnul Hristos doreşte „ca toţi să fie una (Ioan 17, 21), numai că unitatea nu se  realizează prin greco-catolicism. Pe bună dreptate Episcopul Ioan Stroia de la Alba  Iulia spunea prin 1926 că „oricât de multă silinţă îşi dau fraţii greco-catolici din România Mare a se prezenta una cu noi, şi aceasta o fac conştient când voiesc să câştige favoruri sau prerogative în ochii credincioşilor lor, ei sunt şi rămân ce i-a făcut nefericitul act al Unirii de la 1700: o frântură schismatică ruptă din sânul Biserici Orto¬doxe".  
Referitor la eşecul pe care l-a constituit greco-catolicismul, în ce priveşte refacerea unităţii Bisericii, comisia mixtă de dialog de la Balamand, alcătuită din ortodocşi şi catolici afirmă că „uniatismul este metodă de unire din tre¬cut" şi că actualmente se caută „deplina comu¬niune".
Împotriva „actului nefericit" al uniaţiei şi împotriva acestei „metode” false de unire s-au ridicat „ Sfinţii Ardeleni". Troparul sărbătorii lor, prăznuită pe 21 octombrie, li se adresează acestor eroi ai credinței cu cuvintele: „ luptătorilor pentru ortodoxie, ca nişte trâmbiţe îngereşti, aţi înviorat în suflete mărturisirea dreptei credinţe şi, ca nişte înţelepţi propovăduitori, pe credincioşi i-aţi hrănit cu dreaptă şi luminată în¬văţătură. Mari au fost ostenelile lucrării voastre, mare şi osârdia propovăduirii; mare a fost şi rodul luptei voastre drepte, pururi pomeniţilor ostaşi ai lui Hristos". Sfinţii Ardeleni au fost mulţi. Pe unii îi cunoaşte numai Dumnezeu. Sfântul Sinod, după cercetările cuvenite, s-a oprit la numele câtorva dintre ei, pe care i-a canonizat. Este vorba de Sfinţii mărturisitori Visarion, Sofronie de la Cioara, Ioan din Galeş, Moise Măcinic şi Sfântul Mucenic Nicolae Oprea, prăznuiţi pe 21 octombrie.
După ce, prin presiunea curţii de la Viena şi prin promisiuni de natură socială, mitropolitul Atanasie, dimpreună cu treizeci şi opt de protopopi, au semnat în 1700 actul de uniaţie, şaizeci de ani au urmat tulburări care au provocat multă durere.    Ortodocşii, rămaşi fără episcop şi fără drepturi, cu bisericile ocupate şi mănăstirile dărâmate, băteau drumul la Viena. Unii dintre ei, ca de pildă Sfântul Nicolae Oprea, au murit în temniţele din Austria. Este mişcătoare pledoaria unui ţăran în faţa comisiei alcătuită de împărăteasa Măria Tereza: „ acest cojoc care-i pe mine acum e al meu. Dar dacă ar vrea să mi-l ia Crăiasa, i-l dau. Cu aceste mâini şi picioare şi cu tot trupul meu am lucrat zi şi noapte, ca să plătesc porţia. Ele sunt ale Crăiesei şi de-ar vrea să mi le ia nu am ce face. Dar nu am decât un suflet, pe care îl păstrez pentru Dumnezeu din cer şi nici o putere omenească nu-l poate îndoi.”
Pe când trimişii ortodocşilor călătoreau la Viena, „prin Ardeal umbla popa Sofronie din Cioara înconjurat  de mii de oameni, care îl păzeau şi ascultau cuvântul lui. El cutreieră satele şi arăta o pecete «cât un taler», prin care li se făgăduia românilor împlinirea dorinţei de a-şi avea episcop de legea lor". Când autorităţile l-au închis la Bobâlna, ţăranii l-au eliberat, la fel şi la Zlatna. Iar „sinoadele" ţinute în mai multe locuri, dintre care cel mai important la Alba Iulia, au formulat hotărâri şi au întocmit jalbe. Urmarea pozitivă a fost că împărăteasa a tolerat în 1761 un episcop ortodox în Ardeal, venit de la Buda. Totuşi, Sfântul Sofronie a fost nevoit să plece la Curtea de Argeş.
Aceste mişcări ţă¬răneşti, ne spune istoricul David Prodan, „au dus la marginea pieirii Unirea, cel puţin în două momente, în mişcarea racoţiană şi în cea a lui Sofronie”.
Lucian Blaga, admirându-l pe Sfântul Sofronie, zice: „într-un timp când catolicii şi Curtea din Viena negau cu făţărnicie şi rea voinţă existenţa unor români ortodocşi în Transilvania, aceştia, prin omul ridicat chiar din rândurilor lor, prin călugărul Sofronie, reuşesc să-şi dovedească puterea, manifestându-se aproape ca un mic stat în stat."
În anul 1955, Sfântul Sinod, ţinând seama de lupta dreaptă pentru credinţă a Sfinţilor Ardeleni, a hotărât ca de atunci înainte „Părinţii noştri Ierarhi Iorest şi Sava, care au îndurat chinurile Mucenicilor, mărturisind dreapta credinţă, împreună cu smeriţii între ieromonahi Visarion şi Sofronie, care au surpat cu virtutea şi cu pătimirile lor puterea vrăjmaşilor Ortodoxiei, şi împreună cu dreptcredinciosul creştin Oprea, care a pecetluit cu moartea statornicia lui în credinţa părinţilor noştri, să se numere cu sfinţii şi să se cinstească după toată pravila ca sfinţi Mărturisitori şi Mucenici”.
S-ar putea spune că acestea sunt file de istorie şi că lumea de astăzi are alte preocupări. Este adevărat! Numai că „Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi" (Evrei 13, 8). Sfinţii Ardeleni L-au mărturisit pe Hristos în modul în care li se părea eficient atunci.
Noi astăzi trebuie să-L mărturisim în Uniunea Europeană într-un mod potrivit acum. Să le spunem tuturor oamenilor că „viaţa fără Hristos nu este viaţă. Dacă nu-L vedem pe Hristos în toate faptele şi gândurile noastre, noi trăim fără Hristos.” Iar capătul unei vieţi fără de Hristos este neantul şi haosul.

Resfințirea bisericii ortodoxe din Bobâlna
Pr. Bogdan Ivanov

Un eveniment important pentru Arhiepiscopia Clujului, va avea loc duminică, 21 octombrie 2012, când Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei va resfinţi biserica cu hramul „Sfânta Treime” din localitatea Bobâlna, o veche comunitate ortodoxă, cu o bogată istorie, dar și cu un real profil misionar și pastoral pentru lumea în care trăim și în care Biserica este chemată să dea propria mărturie.
Începând cu ora 9.00, în comunitatea ortodoxă din Bobâlna va fi oficiată slujba de târnosire a bisericii, care include, pe de-o parte, ritualul sfinţirii exteriorului bisericii şi procesiunea din jurul ei cu sfintele moaşte, urmat de sfinţirea sfintei mese, prin aşezarea în ea a sfintelor moaşte a hrisovului şi ungerea ei cu sfântul mir. Slujba sfinţirii va fi urmată de la ora 10.00 de Sfânta Liturghie arhierească oficiată pe o esplanadă din faţa bisericii de Mitropolitul Andrei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi.
La încheierea slujbei, Părintele Mitropolit va acorda părintelui Dacian Șanta, parohul acestei biserici distincţia rangul de Iconom, cu dreptul de a purta brâu roșu, Primarului Comunei, dl. Augustin Mureșan, distincția „Crucea Transilvană”, iar celor care au sprijinit prin efortul lor rectitorirea lăcaşului de cult „Diploma de aleasă cinstire”, în semn de apreciere și recunoștință pentru implicarea jertfelnică în această lucrare sfântă.
Istoria acestei biserici, începe în anul 1911, când credincioșii din parohia ortodoxă Bobâlna au zidit într-un interval de numai un an acest sfânt lăcaș cu hramul „Sfânta Treime”, în vremea vrednicului de pomenire preot Zaharia Manu, cu sprijinul Asociației „Mitropolitul Andrei Șaguna”, dar și cu generoasa implicare a românilor ortodocși din Chicago - SUA.    Biserica este zidită din cărămidă și piatră și are un plan de cruce bizantină, cu opt turle, cu trei balcoane interioare și poartă amprenta inegalabilei arte bizantine, care îi oferă privitorului șansa de a contempla imaginea veșnicei frumuseți a lui Dumnezeu.
Sfântul locaș a fost sfințit pentru prima dată, duminică, 12 septembrie 1926 de către PS Dr. Ioan Stroia (1925-1937), Episcopul Armatei, în zilele păstoririi vrednicului de pomenire Episcop Nicolae Ivan (1921-1936), întâiul arhipăstor al reînființatei Episcopii a Vadului, Feleacului și Clujului, în timpul domniei lui Ferdinand I, Regele României Întregite, paroh al acestei comunități fiind, la acea vreme, preotul Octavian Lador.
În deceniile care au urmat, biserica a fost pictată în interior pentru prima dată, în tehnica „a fresco” de către pictorii Anton Lazăr, Emil Ivănescu și Milică Bănică din București, ea fiind resfințită duminică, 20 septembrie 1970 de către vrednicul de pomenire Arhiepiscop Teofil Herineanu (1957-1992), preot al acestei comunități fiind, la acea vreme, vrednicul părinte Arhimandrit Mitrofor Vasile Vasilachi, un slujitor care și-a pecetluit dragostea pentru Biserica și neamul său, prin mărturia pe care a dat-o în închisorile comuniste.
În anul 1980, frontispiciul bisericii a fost împodobit cu un mozaic, operă a pictorului Leca Gâtu, în timpul păstoririi preotului Grigore Rus. După unele reparații făcute la exteriorul bisericii, sfântul lăcaș a fost resfințit în anul 1997 de către Episcopul vicar Irineu Bistrițeanul, în zilele zilele păstoririi vrednicului de pomenire Arhiepiscop și Mitropolit Bartolomeu Anania.
Între anii 2008-2011, biserica a intrat într-un amplu proiect de rectitorire, fiind refăcut atât exteriorul cât și interiorul sfântului lăcaș, iar peretele interior al bisericii a fost împodobit cu un brâu de piatră ornamentală. Biserica a fost repictată în întregime în tehnica „tempera”, între anii 2009-2011, de către pictorii Liviu Bob și Gavril Oltean. Iconostasul și icoanele care îl împodobesc, pictate de renumitul pictor aredelean Dumitru Cabadaef, au fost restaurate, redându-li-se frumusțea și strălucirea lor de odonioară. Toate aceste lucrări s-au făcut prin purtarea de grijă și prin destoinicia vrednicului părinte paroh Dacian Dumitru Șanta, prin contribuția bunilor credincioși ai parohiei, care au fost și cei mai importanți susținători morali și financiari, în sprijinul cărora s-au implicat cu generozitate și jertfelnicie, sponsori și donatori.

Hramul Mănăstirii Râșca Transilvană

Mulțime de credincioși au luat parte duminică, 14 octombrie 2012, la Sfânta Liturghie prilejuită de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Mănăstirii Râșca Transilvană din judeţul Cluj. Programul liturgic dedicat sărbătorii a început încă de sâmbătă seara cu Slujba Privegherii.
Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a săvârșit cu această ocazie la acest așezământ monahal Sfânta Liturghie arhierească. Alături de Înaltpreasfinția Sa au slujit: exarhul mănăstirilor pr. Arhimandrit Dumitru Cobzaru, Vicarul administrativ al Eparhiei pr. Iustin Tira, Consilierul de misiune și protocol Arhid. Claudiu Grama, protopopul de Huedin, pr. Ciprian Taloș, precum și alți preoți din parohiile din împrejurimi. Au fost prezenți la hramul Mănăstirii Râșca Transilvană și oficialități județene și locale, precum și personalități ale vieții academice clujene. În cuvântul său de învățătură, Mitropolitul Andrei le-a vorbit celor prezenți despre virtuțile Sfintei Cuvioase Parascheva și i-a îndemnat pe credincioși să-i urmeze exemplul pentru a-L cunoaște astfel pe Mântuitorul Iisus Hristos: „Preacuvioasa maica noastră Parascheva ne învaţă să fim cumpătaţi, şi ne învaţă să nu ne uităm la trup căci este trecător, ci să avem grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Aşa auzim în troparul care rezumă viaţa şi slujirea sfintei, preacuvioasei maicii noastre Parascheva. Nu-i suficient să ne declarăm creştini, ci trebuie să facem mult mai mult decât atât. Nu-i suficient să spunem că avem credinţă în Dumnezeu, ci trebuie să facem, să lucrăm. Lucrând, nevoindu-ne, învăţând de la preacuvioasa maica noastră Parascheva să fim cumpătaţi, putem ajunge să-L cunoaştem pe Domnul nostru Iisus Hristos”.
În cadrul Sfintei Liturghii ierodiaconul Teofan, slujitor al mănăstirii, a fost hirotonit ieromonah. La finalul slujbei, starețul mănăstirii Râșca Transilvană, protosinghelul Casian Ioana a mulțumit Înaltpreasfințitului Mitropolit Andrei pentru prezența sa la hramul mănăstirii, dar și autorităților locale pentru contribuția și sprijinul oferit.
Cu acest prilej au fost înmânate diplome de aleasă cinstire ctitorilor și binefăcătorilor acestui așezământ monahal, printre care: primarului comunei Râșca, Ioan Morar, primarului comunei Beliș, Viorel Crainic, primarului comunei Mănăstireni, Petru Coldea, Domnului Vasile Tripon, primarul comunei Călățele și domnului Petre Ungur, primarul comunei Mărgău.