Actualitate

20% din elevi au pe cineva în familie care a consumat alcool sau droguri

<p><img src="documente/stories/droguri.jpg" border="0" style="float: left; border: 0px none; margin: 2px 5px;" /><strong>Aproape 20% din elevii participanţi la un studiu au declarat că au un membru al familiei care consumă alcool, medicamente sau droguri. </strong></p>

Pentru a atrage atenţia asupra riscurilor consumului de droguri, în Cluj vor fi organizate, în perioada 27 – 29 iunie o serie de acţiuni pentru copii, tineri şi adulţi.

Un studiu realizat de Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca şi Asociaţia Caritas Eparhial Greco-Catolic din Cluj-Napoca, în perioada 2010 – 2011, în rândul elevilor de liceu din mai multe oraşe, printre care şi Cluj-Napoca arată că aproape 20% dintre aceştia cunosc o persoană apropiată care a consumat alcool, medicamente sau droguri. Helga Stoica, asistent social în cadrul Asociaţiei Caritas Eparhial Greco-Catolic din Cluj-Napoca a afirmat că 11,3% din elevii participanţi la studiu au declarat că au pe cineva în familie care consumă alcool şi mai bine de jumătate dintre ei l-au desemnat pe tată drept consumator. Peste 5% dintre elevi au spus că se confruntă, în familie, cu situaţia consumului de medicamente, iar trei sferturi au desemnat mama drept consumatoare. De asemenea, 1,3% din elevi au afirmat că fraţii, surorile sau verii au consumat sau consumă droguri.

Elevii nu au auzit de amfetamine şi LSD

Potrivit studiului ale cărui rezultate au fost prezentate marţi, elevii nu deţin informaţii suficiente despre droguri şi riscurile consumului. „Despre amfetamină şi LSD respondenţii nu au auzit niciodată, iar despre marijuana au puţine informaţii. Referitor la sursa de informare, anturajul este pe primul loc, urmat de mass-media, internet şi şcoală”, a explicat Helga Stoica.

Acţiuni împotriva consumului de droguri


Pentru a marca Ziua Internațională Împotriva Abuzului și Traficului Ilicit de Droguri, celebrată în fiecare an în 26 iunie, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Cluj organizează o serie de acţiuni pentru clujeni. Astfel, în 27 iunie, în Piaţa Unirii, între orele 11.00 - 17.00 va fi montat un panou pe care clujenii pot lăsa mesaje antidrog, sugestii pentru modificarea legislaţiei în domeniu şi alte idei.
În 28 iunie, în Parcul Babeş, între orele 09.00 – 14.00, vor avea loc jocuri de tip treasure-hunt şi concursuri adresate tinerilor sub 18 ani şi streetball pentru băieţi şi fete cu vârsta între 14 şi 18 ani.
În 29 iunie, tot în Parcul Babeş, între orele 16.00 – 19.00 se vor desfăşura jocuri de tip treasure hunt pe echipe copil-părinte.  

Ultimele Stiri
abonare newsletter