Actualitate

Spectacol aviatic de mare clasă pe cerul Clujului

<p><img src="documente/stories/2012/05_mai/07/07-miting aviatic _sc_07.jpg" border="0" style="float: right; margin: 2px 5px;" />Profesioniștii zborului cu motor sau fără au făcut demonstrații de virtuozitate pe aeroportul clujean.</p>

Piloţi profesionişti ai Forţelor Aeriene Române, Aeroclubului României şi Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului de Interne au susţinut, sâmbătă, demonstraţii de măiestrie şi acrobaţii spectaculoase pe Aeroportul Internaţional din Cluj-Napoca, cu prilejul aniversării a 80 de ani de la inaugurarea acestuia.

Mitingul aviatic a fost urmărit de sute de clujeni veniţi pe aeroportul oraşului.

În jurul orei 9,00 era ceaţă în zona Someşeni, dar piloţii au început demonstraţiile de zbor imediat după ridicarea acesteia.
Spectatorii au admirat zborurile elicopterelor de la Ministerul de Interne, avioanelor MIG şi IAR ale Armatei, avioanelor Aeroclubului României şi cel al unui planor. De pe aeroport s-a ridicat şi un balon de zbor de agrement, propulsat cu aer cald. Demonstraţiile paraşutiştilor au fost, la rândul lor, aplaudate de public.

„Ne bucurăm că am ajuns la Cluj. Aeroclubul României va participa cu lotul de acrobaţie aeriană şi lotul de paraşutişti. Vor participa şi piloţi clujeni, Gelu Luca, Doru Baciu şi Attila Goger”, a declarat, la conferința de presă care a precedat evenimentul, George Rotaru, directorul general al Aeroclubului României.

Accesul publicului la acest eveniment a fost gratuit.

Pentru desfăşurarea suitei de acrobaţii aeriene, traficul pe pista de decolare şi aterizare a aeroportului a fost suspendat până la ora 14,00.

Aeroportul din Cluj-Napoca a fost deschis la 1 aprilie 1932. Peste 6 milioane de pasageri au beneficiat de serviciile de transport aerian ale aeroportului, în cele opt decenii de activitate.

 


Ultimele Stiri
abonare newsletter