monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Numărul avorturilor din 2011 din Cluj, jumătate din cel al naşterilor

Numărul de avorturi efectuate în clinicile clujene în cursul anului 2011 a fost de aproape 3500, adică aproape jumătate din numărul total de naşteri din acelaşi an.

Numărul întreruperilor de sarcină este în uşoară scădere faţă de anul 2010, dar se situează totuşi la cote destul de mari, din punctul de vedere al medicilor.Potrivit datelor furnizate de Direcţia de Sănătate Publică Cluj, în spitalele din sistemul public au fost efectuate 2.269 de întreruperi de sarcină, în timp ce în clinicile private au fost efectuate alte 1.129 de avorturi. Dintre acestea din urmă cele mai multe, respectiv 964, au fost realizate la cerere.Din numărul total de femei care au decis o întrerupere de sarcină în cursul anului 2011, aproape zece la sută, respectiv 300, sunt tinere cu vârste cuprinse între 15 şi 19 ani.Numărul întreruperilor de sarcină a fost în 2011 cu 400 mai mic decât în anul precedent, dar, în acelaşi timp, a scăzut şi numărul naşterilor.După ce timp de mai mulţi ani numărul bebeluşilor născuţi la Cluj a crescut de la un an la altul, mai ales după 2007, între 2010 şi 2011 trendul a devenit descendent.În 2011 au fost 6.660 de naşteri, iar în 2010 cu peste 500 mai multe.