Actualitate

Balul Operei 2012 va avea specific austriac

<p>Ediţia din acest an a Balului Operei se va desfăşura sub semnul culturii austriece, având motto-ul „Servus, Viena”.</p>

 

Balul Operei 2012 marchează împlinirea a 20 de ani de la debutul evenimentului, iar organizatorii s-au hotărât ca acesta să se desfăşoare sub semnul culturii austriece, timp de două seri, în data de 18 şi 19 februarie. Evenimentul va oferi publicului, în prima seară, celebrele valsuri vieneze, dar şi un recital al violonistului Gabriel Croitoru, pe celebra vioară care a aparţinut lui George Enescu, Guarnieri.

Balul Operei din acest an aduce o noutate. Artistul Marius Ciprian Pop îi va prezenta publicului pe copiii supradotaţi de la Centrul de Excelenţă din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean, în cadrul programului „Debutanţii.” Concertul care va urma va prezenta celebrele valsuri şi arii ale lui Johann Strauss-tatăl şi Johann Strauss-fiul, Alfred Stolz şi Fritz Kreisler.

Va urma ceremonia de decernare a premiilor „Lya Hubic”, a premiilor „Meccena”, a medaliilor „Emblemă de Cluj” şi a medaliilor „Seniorii Cetăţii”.


Seara va fi întregită de un spectacol de modă cu colecţii aparţinând celor mai titraţi designeri români: Ersa Atelier, Monesse, George Hojbotă, Doina Levintza, după care va urma îmnânarea premiilor Top Model şi Miss Transilvania Fashion. Seara se va încheia cu Marele Bufet al Operei, unde vor fi prezente cele mai imoprtante restaurante din Cluj. Cea de-a doua seară va oferi publicului clujean un recital susţinut de virtuosul violinist Gabriel Croitoru.



Ultimele Stiri
abonare newsletter