Actualitate

Şase persoane au murit în ţară din cauza gerului, în ultimele 24 de ore

<p>Şase persoane au murit în ţară, în ultimele 24 de ore, din cauza gerului, informează Ministerul Sănătăţii printr-un comunicat transmis miercuri Agerpres.</p>

 

Potrivit sursei citate, decesele s-au înregistrat în judeţele Arad, Vrancea, Satu Mare, Dâmboviţa şi Iaşi (2 decese).

Ministerul Sănătăţii mai anunţă că numărul persoanelor fără adăpost şi al celor cu hipotermie care au fost transportate de către serviciile de ambulanţă şi echipajele SMURD la unităţile sanitare şi în centrele sociale, în ultimele 24 de ore, este de 346.

De la avertizarea de cod galben de ger emisă de meteorologi şi până în prezent, la nivel naţional, au fost înregistrate 14 decese din cauza hipotermiei severe.

Ministerul Sănătăţii menţine avertizarea către populaţie ca, în această perioadă cu temperaturi extrem de scăzute, să asculte sfatul medicilor, să evite deplasările în spaţii deschise şi expunerea la frig, să respecte regulile de igienă pentru evitarea îmbolnăvirilor şi să consume alimente bogate în proteine, fructe şi legume.

abonare newsletter