Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat luni că noua Comisia de Etică care se va înfiinţa va fi condusă de un avocat, urmând ca printre membri să se regăsească şi un academician, un jurnalist şi un fost fotbalist.
Steaua Bucureşti a coborât o poziţie şi ocupă locul 78, cu 131,5 puncte, în clasamentul pe luna iunie al Federaţiei Internaţionale de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS), fiind formaţia română cel mai bine clasată în această ierarhie.
Horia Tecău şi Robert Lindstedt au fost învinşi, ieri, cu scorul de 6-3, 6-4, 7-6 (7/2) de cuplul american Bob Bryan/Mike Bryan, în finala de dublu de la Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului.